Ansamblul „Drumul baltagului” Borca, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 14 – 16 decembrie, reunind cete de colindători şi de mascaţi din cele mai importante zone etnografice ale ţării.
În anul 2008, Ansamblul „Drumul baltagului” Borca a reprezentat țara noastră la Carnavalul de la Veneția, una dintre cele mai spectaculoase manifestări de acest tip din Europa.

Ansamblul „Drumul baltagului” Borca a participat, pentru al 16-lea an consecutiv, la Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Am venit să colindăm. Florile Dalbe”, eveniment desfăşurat, în perioada 14 – 16 decembrie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Cel mai important eveniment cultural al sfârşitului de an a reunit cete de colindători şi de mascaţi din cele mai importante zone etnografice ale ţării, păstrătoare de tradiţii şi obiceiuri, interpreţi de muzică populară şi meşteri populari care au însufleţit atmosfera cu frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti. Babe, moşi, Irozi, căiuţi, belciugari au fost prezenți pe aleile marelui sat din inima Capitalei, pentru a arăta vizitatorilor adevăratele tradiții de iarnă din satele românești. Nu au lipsit caprele, ursul, cerbul și, evident, colindătorii sosiți din toate colțurile țării. Participanţii au organizat, ca în fiecare an, şi o paradă a portului, măștilor și obiceiurilor de Crăciun, pe străzile din jurul muzeului Satului.
Unul din invitaţii de marcă ai festivalului a fost Ansamblul „Drumul baltagului” Borca (Gospodăria Fundu Moldovei), ansamblu care păstrează şi perpetuează zestrea etnofolclorică a Văii Bistriţei, participând la numeroase manifestări culturale din judeţ şi din ţară. La ediţia din acest an a Festivalului de datini şi obiceiuri de la Muzeul Satului, ansamblul nemţean a încântat spectatorii cu un program de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, desfăşurat sub genericul „Alaiul măştilor – datini şi obiceiuri la sărbătorile dintre ani”.
Încă din anul 2002, ansamblul nemţean este nelipsit de la Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou de la Muzeul Satului, festival la care participă multe ansambluri din toate zonele ţării.

Cu „gioco della capra”, la Carnavalul de la Veneția

Foarte bine cotat în rândul ansamblurilor folclorice din România, Ansamblul „Drumul baltagului” Borca a reprezentat țara noastră la Carnavalul de la Veneția, din anul 2008, una dintre cele mai spectaculoase manifestări de acest tip din Europa. De altfel, ediţia din 2008 a Carnavalului de la Veneția a marcat şi prima participare a României, în mod oficial, la acest eveniment, în calitate de invitat de onoare, la propunerea Primăriei din Veneția. „Prestaţia noastră a fost foarte apreciată de spectatori, de atunci devenind foarte cunoscuţi şi fiind invitaţi în mod constant la cele mai importante concursuri şi festivaluri folclorice din ţară”, a precizat prof. Ionel Lămâie, coordonatorul Ansamblului „Drumul baltagului”.
Alături de ansamblul nemţean – prezent în festivalul veneţian cu „gioco della capra”, cum anunţau prezentatorii italieni -, printre artiștii care au reprezentat România la acest eveniment s-au numărat Ansamblul de obiceiuri de iarnă „Codruleţul” din Vorona, judeţul Botoşani, Ansamblul folcloric „Plaiurile Oltului” din Slatina, Teatrul „Masca” și orchestra de cameră „Philarmonia”. La momentul respectiv, prestaţia românească la carnavalul veneţian a fost apreciată ca fiind „pata de culoare de care avea nevoie manifestarea pentru a se revigora”.

Irina NASTASIU