Aniversarea marelui clasic al literaturii de călătorie: Calistrat Hogaș, 170 de ani de la naștere

Miercuri

În cadrul simpozionului aniversar cu genericul „Calistrat Hogaș, un mare clasic al literaturii de călătorie“,  care va avea loc astăzi, 26 aprilie a.c., de la ora 13, la Muzeul memorial „C. Hogaș“ din Piatra Neamț, sunt invitați cu contribuții prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava, care va susține conferința de deschidere. Vor urma comunicările scriitorului Cassian Maria Spiridon, prof. univ. dr. Mircea Platon și prof. univ. Marius Chelaru, din redacția revistei „Convorbiri literare“. Alături de numeroase contribuții de istorie literară, Mircea A. Diaconu este autorul unei monografii substanțiale dedicate lui Hogaș, publicată la Crigarux, iar Mircea Platon este recunoscut exeget al revistei „Viața Românească“, unde pelerinul de la Piatra și-a publicat mare parte din operă. În ceea ce privește gazdele, Cristian Livescu va prezenta ediția „Pe drumuri de munte“, dedicată integralei prozei hogașiene, apărută recent, precum și reeditarea volumului „Tataia“ de Sidonia Hogaș, lucrare memorialistică de mare importanță pentru orice biograf al autorului nemțean. De asemenea, prof. Constantin Tomșa și poetul David Alexandru (Mihai Constantin), muzeograful așezământului memorial, vor aduce în atenție episoade mai puțin cunoscute din biografia scriitorului omagiat.

„Hogaș rămâne în literatura noastră arhetipul pelerinului, al căutătorului de pustietăți paradisiace, precum Robinson Crusoe, care își pune la încercare reminiscențele de sălbăticie, de risc solitar în jocul de-a primitivul“, ne-a spus în uvertura manifestării criticul Cristian Livescu. „Proza sa cufundă în ficțiune documentarul privirii, dând un curs elevat memorialului de călătorie. Este totodată făuritor de limbă, creator al unei stilistici originale, amestec de genuin și erudiție, pe care o așterne într-o mare orgă lirică, prefigurând-o pe aceea a lui Sadoveanu. Este un visător discret, iscoditor de suflete tăinuite în munți. Este un personaj fabulos, care își celebrează întotdeauna ritualica petrecere în edenul ascuns al lumii, meleag ferit de goana ruinătoare a timpului. Calistrat Hogaș, alături de Creangă și Sadoveanu, într-o genealogie literară adesea evocată, a contribuit la mitizarea ținutului Neamț, a unor locuri pe care turismul cultural modern le-a dus în sfera de referință pentru orice colecționar de rarități naturale“, a explicat Cristian Livescu.

Menționăm printre organizatori Fundația C.M. Imago, iar ca sponsor Fundația Națională pentru Civilizație Rurală „Niște țărani“, fondator Dinu Săraru. (C.L.)