Andrei Părpăuţă se poate plimba doar până la graniţă

Pietreanul Andrei Părpăuţă (37 de ani), ajuns celebru pentru modul în care a pus în scenă unul dintre cele mai eficiente dar efemere mecanisme de a face bani negri, a scăpat de închisoare. Ieri, Curtea de Apel Bacău a dispus punerea lui în libertate, dar în schimb nu are voie să părăsească ţara. Sentinţa este definitivă şi confirmă decizia de săptămâna trecută a Tribunalului Neamţ, care a fost contestată imediat de DIICOT.

Andrei Părpăuţă a stat în arest din februarie 2012 şi până ieri, 22 aprilie 2013. În acest dosar mai sunt judecaţi, în afară de el, alţi patru pietreni care au figurat ca administratori pe majoritatea celor aproximativ 45 de firme folosite de gruparea axată pe infracţiuni economice. Dar liderul grupării era singurul rămas după gratii, restul fiind eliberaţi apoi pe rând, la scurt timp după arestare. Reţeaua a fost destrămată la sfârşitul lunii ianuarie 2012, anchetatorii ducând atunci la audieri 9  persoane. Ulterior, procurorii au împărţit ancheta în două, trimiţînd la instanţă acest prim dosar cu cei cinci în boxa acuzaţilor. La puţin timp după ce a început judecata, Andrei Părpăuţă a recunoscut acuzaţiile de constituire grup infracţional, spălare de bani, evaziune fiscală  şi înşelăciune, precum şi prejuduciul. Lui i s-a mai alăturat Ovidiu Lupu Cel Mare (26 de ani), însă până acum instanţa nu i-a audiat, motivat de faptul că Părpăuţă mai este audiat de DIICOT Neamţ, în al doilea dosar. Paguba făcută bugetului de grupare şi invocată în acest dosar este de circa 75 milairde lei vechi, jumătate din paguba depistată iniţial. Spre deosebire de aceştia doi, Ştefan Ionuţ Tendeleu (27 de ani), Marcel Alexandru Nastasă (23 de ani) şi sora lui Georgiana (26 de ani) nu şi-au asumat acuzaţiile. Pedepsele în cazul lor vor fi mai mari, ceilalţi doi scăpând de o treime din cât va considera instanţa că li se cuvine.

Cert este că faptele lor sunt grave, iar pedepsele aşişderea. Infracţiunile economice de care sunt acuzaţi au fost făcute între 2008 şi 2011. Pentru a rula asemenea sume, Andrei Părpăuţă a folosit o sumedenie de firme, trecute succesiv pe numele amărâţilor de care-i făcea rost Maricel Anton (43 de ani), mâna lui dreaptă. Acesta avea un soi de bază de date cu persoane foarte sărace şi unele chiar cu probleme psihice pe care cândva i-a ajutat prin intermediul unui ong umanitar pe care îl înfiinţase. Pentru unul-două milioane de lei, aceştia deveneau administratori de firme peste noapte. Prin aceste societăţi comerciale erau derulate operaţiuni fictive de sute de mii de lei. Banii transferaţi în contul acestor aparente relaţii comerciale erau scoşi în numerar de Andrei Părpăuţă, singurul din reşea care avea acces la contul bancar şi care îi împărţea apoi între membrii “cotizanţi”, după ce-şi reţinea procentul cel mai mare. Ulterior, facturile care „acopereau” tranzacţiile erau distruse, iar firmele erau radiate sau cesionate. În acest mecanism au fost atrase firme din Neamţ, Bacău sau Galaţi. Anchetatorii au nidentificat pe numele lui Marcel Alexandru Nastasă nu mai puţin de 25 de firme, iar Ovidiu Lupu Cel Mare a administrat două firme doar cât să aducă un prejuduciu de 40 miliarde lei vechi la buget.