Andrei Ignat a lansat campania de consultare publică a cetățenilor din Piatra Neamț „Împreună, construim viitorul Pietrei“

Ignat01 *„Datoria de căpătâi a viitorului primar al orașului nostru este să facă tot ceea ce depinde de el pentru ca Piatra Neamț să crească economic, astfel încât copiii noștri să rămână ori să se întoarcă acasă“, spune Andrei Ignat

 Andrei Ignat (PNL) a lansat, ieri, într-o conferință de presă organizată la sediul partidului, o campanie de consultare publică a pietrenilor, intitulată „Împreună, construim viitorul Pietrei. În cadrul acestei campanii care se desfășoară pe intervalul lunilor septembrie și octombrie, Andrei Ignat prezintă cetățenilor cele cinci direcții de acțiune pe care le consideră priorități de grad zero pentru viitorul primar al Municipiului și le cere oamenilor, să-i trimită, pe o carte poștală ideile, dorințele, nevoile și problemele lor. Programul de candidat la Primăria Piatra Neamț al lui Andrei Ignat este, astfel, construit împreună cu cetățenii, liberalul considerând că este obligatoriu ca și viitorul proiect de administrare a orașului să aibă în centru dorințele reale ale pietrenilor.

În viziunea lui Andrei Ignat, viitorul primar al Municipului Piatra Neamț trebuie să-și concentreze eforturile către soluțiile de dezvoltare economică a orașului, astfel încât tinerii din oraș să beneficieze de șansa de a-și construi viitorul acasă. Soluția identificată de Andrei Ignat: implicarea primăriei în dezvoltarea parcurilor industriale care să atragă mai ales investiții în domeniul IT, hi-tech și al producției de soft.

„- Din păcate, până acum, primăria și primarul i-au ascultat puțin spre deloc pe oamenii din Piatra. De cele mai multe ori le-au ignorat aspirațiile și nevoile.

– Între pietreni și administrația locală, și elita politică locală, s-a căscat, de multe ori, o prăpastie.

– Atât eu, cât și cei care mă susțin (oameni din partid, dar și din afara lui), considerăm că vocea pietrenilor trebui ascultată.

– Eu cred că este de datoria primarului să-i asculte pe oameni și să fie în dialog permanent cu ei.

– Aceasta este prima condiție pentru o administrație onestă și cu respect față de pietreni.

– În general, politicienii s-au obișnuit să le arunce oamenilor în față programe minunate, promisiuni generoase (de cele mai multe ori, niște minciuni gogonate), dar nici unul dintre ei nu a avut răbdare să-i asculte cu adevărat pe oameni.

– Eu mă consider mai mult un tehnician, un constructor, decât un politician și, pe această bază, prefer să nu le înșir oamenilor verzi și uscate, ci să-i ascult, mai întâi, pe ei.

– Mă rezum, pentru început, la a propune cinci soluții, cinci direcții de acțiune care trebuie să constituie priorități de gradul zero ale viitorului primar.

– Cea mai presantă dintre acestea este o strategie de dezvoltare economică a orașului, care să le dea o șansă copiilor noștri să rămână acasă. Ori chiar să se întoarcă.

– Nu vă ascund faptul că în această problemă care ne afectează pe toți, am și o implicare emoțională: fiul meu cel mai mare, specialist în domeniul IT,  lucrează de un an în Olanda.

– Îl vreau pe băiatul meu aproape de mine, aici, în oraș, așa cum mii de pietreni își doresc copiii întorși acasă.

– Vreau ca fiul cel mai mic, care urmează școala primară aici, în oraș, să rămână lângă mine și lângă soția mea.

– Tocmai de aceea, punctul central al programului pe care eu îl propun pietrenilor este implicarea primăriei în construcția de parcuri industriale.

– Parcurile industriale sunt singura soluție reală de relansare economică a orașului nostru, după modelul de succes aplicat la Cluj, sau la Timișoara.

– Concentrarea efortului o văd către zona de IT și producție de soft, pentru că acest domeniu este unul în creștere.

– În plus, știu că există tineri foarte performanți în domeniu, forță de muncă puternic calificată atât în oraș, cât și în județ, și chiar în toată zona Moldovei“.

 

Celelalte puncte pe care le propun pietrenilor vizează:

– schimbarea radicală a modului în care funcționează relația primărie cetățean, cu accentul pus pe eliminarea nepotismului și a clientelismului politic;

– întărirea semnificativă a instituțiilor de forță din oraș, pentru a nu ne mai rușina cu faima de singurul oraș care are o „academie de infractori”, și a nu ne mai teme pentru siguranța noastră;

– concentrarea eforturilor primăriei către dezvoltarea zonelor de periferie, și nu către centru, așa cum s-a întâmplat până în prezent;

– o atitudine fermă față de lăcomia Apa Serv, care ne obligă pe noi, pietrenii, să plătim apa mult mai scump decât locuitorii altor orașe din Moldova, astfel încât această situație să înceteze.

– Îi rog, de aceea, să scrie punctul lor de vedere, viziunea lor, dorințele lor, problemele lor, pe cartea poștală „Împreună, construim viitorul Pietrei“.

– Oamenii sunt rugați să lase această carte poștală la sediul PNL, sau la unul dintre corturile pe care le vom amplasa în oraș.