Analize gratuite cu aparate ieşite din garanţie, dar cu o condiţie

laborator* Condiţia impusă de CAS este asigurarea service-ului în perioada contractului de finanţare

Laboratoarele medicale cu aparatură ieşită din garanţie vor putea onora în continuare solicitările asiguraţilor numai dacă au asigurat service-ul pe toată perioada contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ.

„Conform normelor de aplicare a contractului cadru pe 2014-2015, furnizorii de servicii paraclinice-imagistica şi recuperare balneo care doresc să primească finanţare de la CAS trebuie să deţină, pentru aparatele ieşite din garanţie, un contract de service valabil pe perioada contractului cu Casa, service-ul oferit de prestator fiind avizat atât de Ministerul Sănătăţii, cât şi de producătorul aparatului în cazul aparatelor imagistică- paraclinice. În acest sens rugăm furnizorii care încă nu s-au prezentat cu documentele solicitate să le depună până în data de 25 aprilie 2015. Din documente trebuie să reiasă aşadar numele producătorului aparatului, numele prestatorului de service, autorizaţia prestatorului – cu perioada de valabilitate, seria şi anul fabricaţiei aparatului”, a subliniat preşedintele director al CAS Neamţ, jr. Radu Firăstrău.

Dosarele vor fi analizate, urmând a intra în contract cu Casa pentru finanţare în 2015 numai laboratoarele care îndeplinesc toate condiţiile. Firmele declarate eligibile vor semna contract cu CAS în limita fondurilor disponibile şi în funcţie de criteriile stabilite prin lege.

Geanina NICORESCU