Amnistierea mamelor şi pensionarilor, aprobată de Senat

amnistieSenatul a aprobat, luni, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor. Actele normative prevăd că pensionarii şi mamele care ar trebui să restituie sume încasate anterior, din erori administrative, sunt scutiţi de plată. Aproximativ 21.000 de pensionari şi 12.000 de mame ar urma să beneficieze de aceste măsuri.

La nivelul judeţului Neamţ, potrivit datelor oferite de Casa Judeţeană de Pensii, circa 200 de pensionari nemţeni vor fi scutiţi de la plata unor debite provenite din pensii. Scutirea se va face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul la momentul constatării datoriei.

De asemenea, în ceea ce priveşte amnistierea mamelor, legea prevede că doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi iertate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii. La sfârşitul lunii trecute, peste 2800 de persoane din Neamţ beneficiau de indemnizaţie de creştere a copilului.

Legea mai prevede că, în situaţia în care, pe perioada concediului pentru creşterea copilului, persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului în sumă de până la trei indicatori sociali de referinţă (ISR) anual, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă. Potrivit noilor reglementări legale, părinţii pot obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă.

La nivel naţional, peste 30.000 de persoane vor putea beneficia de pe urma deciziei luate de Senat.

În ultima perioadă, mai mulţi pensionari din România şi-au luat viaţa de teamă că li se va impune să restituie banii primiţi în mod ilegal, timp de mai mulţi ani.

Irina NASTASIU