Imediat după decembrie 1989, un grup de reporteri din Occident a ajuns si în vechea tipografie din Piatra Neamt. Eram si eu acolo (ca reprezentant profesional al ziarului) împreună cu tipografii de serviciu. Eu făceam ce făcusem ani în sir: veneam cu schitele de paginatie, cu articolele colegilor mei de redactie, iar tipografii urmau să preia, să transforme totul în litere de plumb, si apoi, în pagini de plumb. Asta însemna culegere de text la linotip, paginatie în sifuri, calandrare, turnare si copiere cu plumb topit, în forme speciale etc, etc si, în final, tiparul. Totul în plumb. Plumb, plumb, plumb! Din cauza plumbului, nenumărati tipografi, nu numai din Neamt, ci din toată tara – au murit cu mult înainte de vreme, în urma inhalării vaporilor de plumb, extrem de toxici, care se-ntindeau peste tot, producînd plumbemie si apoi… . Laptele, folosit o vreme ca antidot, nu ajuta, practic, mai deloc. Apoi, nici lapte nu s-a mai dat. Încît unii tipografi, destui, foloseau… rachiul, ca antidot, care le făcea, de fapt, mai rău. Ce vreau să spun? În toată lumea civilizată, tiparul de plumb fusese demult aruncat la gunoi. Se folosea tiparul computerizat, modern, off-set, mult mai practice, mai performante, si mai rapide, mai sănătoase. Se foloseau din plin calculatorul, transmiterea de texte si imagini prin satelit si atîtea altele care facilitează si fac mult mai eficientă munca ziaristului si a tipografului.
Noi ce făceam pe atunci? De ani buni făceam totul în plumb, chiar si sintagma „epoca de aur“ ceausistă – care pretindea că traversăm o epocă de aur, cînd de fapt, cum am spus, totul si în toate era în plumb. Vă imaginati în ce stare si cu ce sentimente scriau ziaristii, cum culegeau si cum tipăreau meseriasii în plumb minciuna asta cronică. Cînd, stiti bine, în toată tara era o jale adîncă, o foamete cruntă, o puscărie la vedere sau nu. Înjuram toti si pe toate, în gînd, pe tăcute, scrîsneam din dinti, dar ne făceam treaba. Si cei cu pixul, si tipografii. De ce nu refuzam? Eu, personal, si mărturisesc cu mîna pe inimă, n-am avut puterea să mă opun, dar nici n-am prea cunoscut opozanti, dizidenti, eroi ai rezistentei anti-ceausiste. Au fost, dar destul de putin la vedere. Cei „periculosi“ erau demult prin puscării, la izolare, cu domicilii fortate. Fortate inclusiv la Piatra Neamt. Trebuie să fii mincinos să spui, indiferent ce meserie aveai pe atunci, că puteai să te opui. Îti făceai treaba asta mincinoasă, înjurînd, cum am spus, în gînd, dar trăgeai la saibă ca robul, pentru biata ta bucătică de pîine. Asta dacă nu erai de-ai lor, dacă nu slujeai, pe bani sau fără, unii doar din entuziasm „patriotic“, „ochiul si timpanul“. O epocă nouă pare să se configureze acum, cu o înfătisare mai umană. Dacă esti, de pildă, ziarist normal, slujesti adevărul, scrii ce vezi. Că, adică, nu te opreste nimeni. Nu mai stai în plumbul aducător de moarte. Dar să vedem ce zice tipograful, paginatorul de azi, cel tînăr, nepotul vechiului meu tipograf si prieten.
Fiind gazetar civilizat, întrebi:
– Paginezi, bre? Că trebuie să închei ziarul mai repede.
– Ce să paginez, domnule?
– Mai întîi un titlu. Scrie: „Epoca mincinosilor“. Cu ghilimele.
– Paginez, nu zic nu. Dar fără ghilimele.
Si a rămas după el. Chestie de ortografie, nu? Am cîstigat ceva…
23 februarie 2013. Viorel Tudose