Amendă sub valoarea trufelor recoltate fără autorizație

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bicaz împreună cu cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au acţionat, în zilele de 19 și 30 octombrie, pe linia protejării fondului forestier naţional. În cea de-a doua zi de patrulare au depistat în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Bicaz doi bărbaţi de 25, respectiv 41 de ani, ambii din Oniceni, care recoltau trufe folosindu-se de câini special dresaţi în acest sens.
Asupra acestora a fost găsită cantitatea de 3,5 kg de trufe, în valoare de 16.100 de lei, care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Bicaz. Cu această ocazie, cei doi indivizi au fost amendați, fiecare cu câte 5.000 de lei. Poliţiştii promit că vor continua astfel de activităţi şi în perioada imediat următoare, în vederea protejării fondului forestier naţional cât şi a prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Geanina NICORESCU