Amendă record dată de pompierii nemțeni unui spital privat

amenda spitale isubarticesti*Spitalul „Speranța Bolnavilor“ Barticești a primit 50.000 lei amendă pentru lipsa autorizației de securitate la incendii *Cinci spitale au fost sancționate în luna ianuarie

Situația de la Fundația Medicală „Speranța Bolnavilor“ Barticești ține de doi ani, de când conducerea instituției a depus documentația pentru autorizare încă din anul 2014, dar ulterior nu s-a mai făcut nimic.

La verificările ulterioare în teren ale Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-a constatat că nu s-a remediat nici una din neregulile sesizate odată cu lucrările de extindere, cu etajare și alipire, efectuate la centrul de balneofizioterapie, astfel că în luna ianuarie 2016 la un nou control unitatea a fost amendată cu maximul de 50.000 lei. „La Barticești, văzând că nu s-a reușit finalizarea remedierii problemelor în doi ani, s-a aplicat o sancțiune destul de mare, de 50.000 lei. Ei au depus o documentație la noi, dar trebuie să se conformeze, legat de echiparea cu instalații de stingere și de semnalizare a incendiilor, separarea compartimentelor și așa mai departe“, a declarat locotenent-colonelul Mihai Ciprian Mitrea, șeful Inspecției de Prevenire a ISU Neamț.

Pompierii insistă pe necesitatea autorizării, chiar dacă aceasta impune anumite costuri, întrucât cerințele obligă la dotări suportabile comparativ cu efectele pe care un incendiu le-ar aduce dacă sunt luate în calcul pierderi de vieți omenești. „Noi nu dorim în primul rând să sancționăm, dar este nevoie ca toată lumea să conștientizeze că dacă reduci riscurile și vulnerabilitatea, reduci și efectele unei situații de urgență, aproape inestimabile în cazul unor victime omenești. Numărul extrem de mare de documentații depuse după tragedia de la Colectiv arată că de fapt marea problemă este ignorarea securității la incendiu. Este, până la urmă, o chestiune de voință! Normalitatea înseamnă ca oamenii să înțeleagă că statul, ca furnizor de securitate, trebuie respectat și legislația trebuie respectată exact în interesul cetățenilor“, a subliniat colonelul Ioan Nițică, șeful ISU Neamț.

*119 probleme la toate cele 13 spitale controlate

Siguranța pacienților și a personalului nu pare a fi o prioritate pentru vreunul din spitalele verificate de ISU în luna ianuarie a acestui an.

Au fost derulate controale la 10 unități din județ: la Spitalul Județean de Urgență, la Spitalul Municipal de Urgență Roman, la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, la Spitalul Orășenesc Bicaz, la Spitalul de Psihiatrie Roman, la

SC Palimed SRL – Centrul de îngrijiri paliative Târgu Neamț, la Clinica Medicala Sf. Andrei SRL Piatra Neamț, la Fundația Medicală ,,Speranța Bolnavilor“ Barticești, la Sanatoriul de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală „Dr. Dimitrie Cantemir“ Bălțătești U.M. 02275, dar și la centrele de dializă Nefromed Dialysis Centers – Centrul de dializă Piatra Neamț,

Diaverum Romania – Centrul de dializă Roman și la Mediss Center – Centrul de dializa Târgu Neamț. „În cadrul acestor controale au fost constatate 119 nereguli, din care 14 au fost remediate pe timpul controalelor, 44 dintre acestea fiind sancționate cu avertismente verbale, 14 cu avertismente scrise și 6 cu amenzi în cuantum de 83.500 lei“, a mai precizat lt.col Mihai Mitrea. Cu alte cuvinte, la fiecare unitate s-au găsit în medie 10 abateri, grave, pentru că în astfel de unități sunt și bolnavi care nu se pot evacua singuri în cazul unui incendiu.

*Pentru că n-au autorizație ISU, spitalele nu știu ce au de făcut

Lipsa autorizației de securitate la incendiu este principala hibă constatată de inspectorii de prevenire și se poate spune că aceasta este, în sine, o situație de urgență, întrucât documentul identifică lipsurile și impune măsurile ce trebuie luate.

Lipsa autorizației la unele obiective date în funcțiune după realizarea unor modernizări și recompartimentări a fost constatată la Corpul Ftiziologie al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, la etajul 5 din corpul Chirurgical al Spitalului Județean de Urgență Neamț, cu mențiunea că a fost obținută autorizația de securitate la incendiu pentru etajul 4 și a fost depusă documentația, în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru etajul 5, la Spitalul Județean de Urgență Neamț au fost începute lucrările de amenajare a blocului operator la etajul 2 al clădirii SC Nefromed Dialysis Centers și pasarelă de legătură cu etajul 2 al Pavilionului Chirurgical, fără ca în prealabil să se solicite avizul de securitate la incendiu, la Spitalul Municipal Roman nu a fost obținută autorizația de securitate la incendiu la punerea în funcțiune a Secției de Psihiatrie, însă aici au fost realizate instalațiile cu rol de apărare împotriva incendiilor, la SC Palimed SRL – Centrul de îngrijiri paliative Târgu Neamț a fost schimbată destinația din pensiune în centru de îngrijire paliativă fără aviz de securitate la incendiu, obiectivul fiind pus în funcțiune fără a se obține autorizația de securitate la incendiu, la SC Clinica Medicala Sf. Andrei SRL Piatra Neamț pentru spațiul de la etajul I (spitalizare de zi), extindere la spațiul existent de la subsol și parter, nu s-a solicitat și obținut avizul și/sau autorizația de securitate la incendiu, la data controlului acesta fiind pus în funcțiune, iar la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț s-a realizat un hidrant exterior fără solicitarea și obținerea avizului de securitate la incendiu.

Printre alte aspecte depistate mai sunt cele referitoare la faptul că o parte din hidranții exteriori de incendiu nu sunt funcționali la Spitalul Municipal de Urgență Roman – Spital Nou și la Spitalul Orășenesc Bicaz, la Spitalul Județean de Urgență Neamț ușile de pe căile principale de evacuare (Pavilion Interne – de la parter și până la etajul IV; Pavilion Oncologie; secție Endocrinologie spre Centrala termică; Pavilion LML și Anatomie Patologică) nu se deschid în sensul de deplasare a persoanelor spre exterior, iar căile de evacuare nu sunt păstrate în permanență libere și în stare de utilizare la parametrii la care au fost proiectate și realizate la Spitalul Județean Neamț, la Spitalul Municipal Roman și la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț. „La încheierea controalelor de prevenire, aspectele negative identificate au fost analizate cu persoanele din conducerea unităților sanitare, principala problemă invocată pentru nerealizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor fiind lipsa fondurilor financiare“, a mai spus șeful Inspecției de Prevenire.

Pompierii și-au făcut datoria și la fiecare din aceste unități au prezentat riscurile la care se expun, prin informațiile din campaniile de prevenire în derulare „RISC – Renunță! Improvizațiile sunt catastrofale“ și „Detectorul autonom de fum vă poate salva viața“.

Cristina IORDACHE