Amendă drastică pentru un circ din Neamţ

circ

* La o reprezentaţie în Vaslui, una din tribune s-a prăbuşit, zece persoane fiind rănite * Înainte de 1 iunie, controale minuţioase la circuri şi bâlciuri!

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat sancţiuni usturătoare unui circ din judeţul Neamţ după ce una dintre tribunele acestuia s-a prăbuşit cu tot cu spectatori, în timpul unei reprezentaţii cu reptile şi foci, la Vaslui.

Incidentul, care a fost la un pas de a se transforma într-o tragedie, a avut loc din cauza amplasării defectuoase a tribunei, după cum au stabilit comisarii. În urma prăbuşirii băncilor lungi de aproximativ 20 de metri şi puse pe cinci rânduri, au fost răniţi atât adulţi cât şi copii, victimele având nevoie de îngrijri medicale.

Firma care administrează circul din Neamţ a fost amendată de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor cu 30.000 de lei, din cauza lipsei autorizaţiei de la primărie şi pentru că a fost pusă în pericol viaţa oamenilor. Mai exact, operatorul economic– Intreprindere Individuală a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor privind protecţia consumatorilor. Totodată, a  fost aplicată amendă de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul de introducere pe piaţă şi exploatare a echipamentelor pentru agrement, respectiv lipsa autorizării din partea autorităţilor administraţiei publice locale.
Reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ anunţă, cu această ocazie, că în perioada premergătoare zilei de 1 Iunie, când sunt în pregătire o multime de spectacole în aer liber, vor face controale „la sânge”, reprezentaţii de cirs şi bâlciuri, vor supraveghea şi controla. Aceştia subliniază faptul că siguranţa copiilor noştri şi a noastră nu trebuie puse în niciun fel în primejdie, şi ne asigură că orice neregulă va fi sancţionată.

 Geanina NICORESCU