Ambulanţe chemate degeaba prin nămeţi

* O familie „beată cui” a chemat salvarea tocmai la Stăniţa şi i-a închis poarta-n nas

* La Tazlău, un „electrocutat” era de fapt un beţiv care dormea adânc lângă transformator

O familie din Stăniţa a demonstrat că nesimţirea nu are limite. În după-amiaza de 13 decembie, când zăpada viscolită încă mai ţinea drumurile blocate, o femeie a sunat la 112 şi s-a plâns că are nevoie de salvare. „După ce echipajul ambulanţei a stat 3 ore prin nămeţi şi cu chiu cu vai a reuşit să ajungă la locul solicitării, cu ajutorul unui echipaj ISU, la locuinţa de unde se sunase la 112 s-a constatat că, de fapt, era o alarmă falsă, iar „pacienta” şi aparţinătorii erau în stare de ebrietate şi au refuzat transportul la spital”, ne-a relatat dr. Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ. „Când am auzit una ca asta, am chemat şi poliţia, pentru că asemenea oameni, care nu au bun simţ şi cheamă ambulanţa degeaba, mai ales pe o aşa vreme, merită cel puţin amendaţi”.

Din păcate, acest caz nu a fost singular. Spre seară, un alt echipaj al salvării a fost trimis după cai verzi pe pereţi, tocmai la Tazlău. Cineva a sunat la 112 şi a dat alarma pentru un presupus caz de electrocutare. „Solicitarea a fost pentru un electrocutat, însă la locul solicitării a fost găsit „pacientul” dormind lângă transformator, în stare de etilism acut”, a mai spus dr. Damoc. Nu se ştie dacă cine a sunat la 112 a vrut să facă o glumă sau chiar n-a avut măcar curiozitatea să vadă ce-i cu omul căzut în zăpadă, lângă transformator.