Ambulanţă lovită frontal la Topoliceni

accidente*Autospeciala urma să ajungă la un copil cu febră, dar a fost trimis un alt echipaj

*Tot vineri, un microbuz a derapat, la Săbăoani, şi s-a răsturnat

 

Şase accidente s-au produs în Neamţ în perioada 31 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, dar din fericire nici unul dintre evenimente nu s-a soldat cu morţi. Din primele informaţii ale Poliţiei, reiese că în urma acestor evenimente patru persoane au fost rănite grav, între care un şofer de ambulanţă, iar alte patru persoane au fost rănite uşor, cauza comună de producere a acestor accidente fiind viteza neadaptată la condiţiile de iarnă.

Accidentul în care a fost implicată o autospecială a Serviciului judeţean de Ambulanţă Neamţ a avut loc în data de 2 ianuarie 2015, în jurul orei 11, pe DN 17B, în afara satului Topoliceni, comuna Poiana Teiului. Un autoturism care a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă a derapat şi s-a izbit pe contrasens de o salvare. „Din primele cercetări efectuate, se pare că în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din Ceahlău, conducea un autoturism din direcția Borca spre Poiana Largului, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv într-un segment de drum în curba periculoasa și carosabil umed, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o ambulanță, condusă de un bărbat de 41 de ani, din sens opus, având semnalele luminoase în funcțiune”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În urma coliziunii a rezultat avarierea celor doua autovehicule şi rănirea gravă a ambilor conducători auto. Potrivit SAJ Neamţ, şoferul de pe ambulanţă a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism la mâna stângă, iar din autoturism şoferul a fost transportat la spital cu traumatism forte de bazin şi de şold şi un pasager a suferit un traumatism de coloană cervicală.

Un alt accident grav a avut loc în ultima zi a anului 2014, la Hangu. Potrivit datelor Poliţiei, în jurul orei 15,30, un conducător auto de 19 ani, din Iași, nu ar fi adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed și acoperit cu zăpadă şi într-o curbă periculoasă la dreapta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu zidul de protecție al drumului, de unde a fost aruncat într-un capăt de pod. În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere de 17 ani, din Iași, în calitate de pasageră în autoturism.

 

*Microbuz cu 6 pasageri răsturnat pe DN 2

 

Vineri, 2 ianuarie 2015, câţiva pasageri dintr-un microbuz care circula pe DN 2 au trecut prin clipe de groază după ce maşina a derapat şi s-a răsturnat într-un şanţ. Evenimentul a avut loc la ora 9,32, când s-a înregistrat apelul la 112 prin care se cerea ajutorul medicilor şi al pompierilor. În scurt timp la faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale ISU, paramedici SMURD, ambulanţe şi echipaje de la Poliţia Rutieră Neamţ. Din fericire, un singur pasager a avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale. „Echipajul de cinci subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri Roman a ajuns la faţa locului şi a acţionat pentru asigurarea măsurilor PSI şi pentru repunerea microbuzului pe roţi, singurul rănit fiind transportat la spital de ambulanţa SAJ”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea. Poliţiştii care au efectuat cercetările au stabilit mecanismul de producere a accidentului: „Conducătorul microbuzului, un bărbat de 41 de ani, din Sagna, a pierdut controlul asupra vehiculului, a intrat în derapaj și a părăsit partea carosabilă prin dreapta direcţiei sale de deplasare, răsturnându-se.  În urma accidentului a rezultat rănirea unui singur pasager, o femei de 38 de ani, din Botoșani, dintre cei șase aflați în microbuz”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Tot din cauza nerespectării condiţiilor de trafic şi a neadaptării vitezei de deplasare la starea carosabilului un alt eveniment similar a avut loc sâmbătă seara, în Piatra Neamţ. În urma apelului la 112, din jurul orei 14,34, un echipaj de subofiţeri de la Detaşamentul de Pompieri din Piatra Neamţ a ajuns la locul solicitării, în zona Bâtca Doamnei, unde un autoturism era răsturnat în şanţ. Şoferiţa era mai mult speriată decât rănită, iar militarii au tractat autoturismul cu autospeciala, a mai precizat ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

La Săcăluşeşti, comuna Agapia, a mai avut loc un alt accident în seara de 2 ianuarie. „Lucrătorii de la Poliţia oraşului Târgu Neamţ au fost sesizați despre faptul că pe DN 15C,  în localitatea Săcăluşeşti, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat de 59 de ani, a surprins şi accidentat un bărbat de 60 de ani, din Târgu Neamţ, care se afla pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a mai precizat ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Pietonul s-a ales cu piciorul fracturat în două locuri şi a fost transportat la spital. În toate cazurile polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Cristina Iordache