Partidele puternice sau alianțele de partide aduc mai întâi în fața publicului, prin programe-dezbateri de televiziune, posibilii candidați.
Cum în Franța vor fi alegeri în primăvara viitoare, primii care au organizat asemenea dezbateri au fost reprezentanții dreptei și ai centrului. În trei emisiuni consecutive, șapte candidați foarte cunoscuți au expus programele lor și au răspuns la întrebările cât se poate de incomode puse de ziariști de mare prestigiu. Apoi, atenție! au urmat alegeri pentru cei șapte în întreaga țară, cu secții de votare etc., la care și-au exprimat opțiunea nu doar cei de dreapta, ci toți cetățenii cu drept de vot.
Prima rundă, spre surpriza generală, căci se credea că Nicolas Sarkozy sau Alain Juppe vor învinge, a fost câștigată la un scor grăitor de calmul, ironicul, calculatul, inventivul și experimentatul Francois Fillon, fost prim-ministru sub prezidențiatul lui Sarkozy. Departe în urmă, al doilea clasat a fost Juppe, nu prezidentul cu nume central-european, venit abia al treilea.
În urma acestei decizii a electoratului francez, se vor înfrunta din nou primii doi clasați, Fillon și Juppe (care nu au în comun decât repetarea unei consoane în nume). Ei au apărut joi, 24 noiembrie, la o dezbatere finală, urmând ca duminică poporul francez să-l aleagă pe reprezentantul dreptei și centrului la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare.
Partidul Socialist anunță aceeași procedură, care va avea loc abia în ianuarie viitor.
Confruntare sau expunere de programe?
Ei bine, ceea ce este de remarcat, nu a fost, ca la noi, ceartă, scandal cu acuze de tot soiul, ci o elegantă, clară și civilizată, uneori ironică sau autoironică, prezentare a ideilor directoare din planurile fiecărui candidat.
În secolele trecute, pe când București era „Micul Paris“, învățam de la francezi ce este modernitatea, din toate punctele de vedere. Nu ar fi rău să învățăm și azi de la ei, fiindcă ne-am depărtat atât de mult de frații noștri din Apus, încât București, prin moravurile noastre politice, ar trebui să se numească „Marele Isarlâk“. Păcat…
Mihai Emilian MANCAȘ