“Alo, Poliţia!!! Orlando e în oraş”

Poza zilei
A devenit simbolul delicvenţei juvenile nu doar din Neamţ ci la scară naţională. Orlando, cu al său nume de rezonanţă latino-americănească, este déjà o legendă urbană contemporană.

„Se îmbracă numai în haine de firmă. Păi, normal, că are bani, la câte jafuri face!”, spun unii. “A plecat în Italia că acum ştie că toată Poliţia Română e cu ochii pe el!”, spun alţii. “S-o fi dus până la mall la Iaşi să-şi mai ia nişte ţoale. Şi vreun telefon mai şmecher”, cice unul şi primeşte replica: “Poate haine. Telefon nu are nevoie să cumpere. Îşi ia ultimul tip din poşeta vreunei cucoane neglijente”.
“Nu e plecat nicăieri. Nu îi este lui teamă de nimic. Toată lumea vede că are mai mereu, după el, două gorile. Ăia îi asigură spatele în caz că e prins la furat. Adulţii care îl însoţesc mereu nu pot fi şi ei traşi la răspundere?” – cam astea sunt discuţiile despre cel care, în ultimul timp, a trecut de la statutul de mărunt hoţ de buzunare la cel de personaj cu faimă. O adevărată vedetă care ar încăpea oricând într-un catalog cu modele de carton de genul Biancăi sau al lui Salam…
Ca în cazul oricărei vedete, imaginea e întreţinută. De fani sau adversari. Poza cu afişul “Alo, Poliţia!!! Orlando e în oraş” a fost postată recent pe cel mai important grup pietrean de pe facebook (“Eşti din Piatra Neamţ dacă…”).
În numai două zile, postarea semnată “Mike Maiden” a acumulat peste 200 de like-uri şi (ieri, la prânz) 118 comentarii. Nu e greu de intuit că aceste comentarii ating o paletă diversă de abordări şi păreri. Sunt chiar şi păreri pro-Orlando (probabil adolescenţi cu aceleaşi apucături sau pentru care zâmbetul mirat din poză e un model de viaţă) dar cele mai multe sunt anti. Evident că sunt şi destule comentariile care constată impotenţa autorităţilor şi care duc spre ideea că singura soluţie e „justiţia populară”.
Tot în zona comentariilor sunt postate şi diverse fotografii sugestive pentru starea de spirit a populaţiei (pistol, ştreang) sau care chiar incită la acţiuni rasiste împotriva minorităţii rrome. Este fix tipul de reacţie public determinat de situaţii care relevă neputinţa autorităţilor sau, mai grav, disoluţia statului de drept.

Daniel VINCA