Alin Bordeianu va fi încredinţat bunicilor

disparut Bordeianu poza

*Baiatul va fi consiliat psihologic pentru a se depista dacă este vorba despre un abuz emoţional

Inspectorii de la Protecţia Copilului Neamţ au făcut o vizită la domiciliul bunicilor lui Alin iar, în urma cercetărilor şi evaluărilor, aceştia au găsit rezolvarea. Aşadar, vor să facă toate demersurile necesare pentru ca baiatul sa fie dat, cu acte în regulă, în grija bunicilor. Băiatul stă de aproximativ 2 ani în casa unde locuiesc bătrînii, chiar dacă în urma divorţului părinţilor, a fost încredinţat tatălui. Mama şi tatăl acestuia stau în aceeaşi comună, respectiv în comuna Păstrăveni, însă fiecare şi-a întemeiat propria familie. În urma divorţului unul dintre cei doi copii a fost încredinţat mamei iar celălalt, în cauză, a fost încredinţat tatălui.

“Acest caz ne-a fost sesizat de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ, prin compartimentul specializat de copii dispăruţi. Pe data de 20 mai, colegii noştri ne-au trimis o adresă cu datele de identificare şi cu situaţia de dispariţie, inclusiv informaţii referitoare la faptul că bicicleta i-a fost găsită la câţiva metri de albia râului. La data de 22 mai am trimis şi noi o echipă de evaluare în comuna Păstrăveni, au discutat cu bunicii şi, de fapt copilul primise o notă proastă la o teză. De ruşine să nu dea ochii cu bunica s-a ascuns într-un dulap. Părinţii sunt divorţaţi de câţiva ani buni, în urma divorţului unul dintre cei doi copii a fost încredinţat mamei iar celalalt, în cauză, a fost încredinţat tatălui. Acesta a apelat pentru creşterea băiatului la părinţii lui, adică la bunicii paterni ai copilului. Bunici care, îl şi creşteau de altfel, de aproape doi ani. Propunerea noastră, pe care am şi adresat-o autorităţilor publice locale, a fost să responsabilizăm unpic mai mult bunicii şi să propunem plasamentul copilului la bunici. Aceştia nu au nevoie de sprijin financiar, pentru ca sunt o familie însărită, cu pamânt, cu animale”, a declarat Eugen Simion, şeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Neamţ.

Băiatul de 11 ani a stat ascuns de duminică şi până marţi seara acasă, la bunici, şi probabil ar mai fi stat un timp dacă nu ar fi fost descoperit de o verişoară de-a lui. Urmeaza pentru el câteva şedinţe de consiliere psihologică pentru a se depista dacă este vorba despre un abuz emoţional.

Andreea FLOREA