„Am ales cu sufletul să revin la Unic”

CURCA_LILIANALili Curcă a revenit la Unic după doar o jumătate de an, pe care a petrecut-o la Penicilina Iaşi, echipă pentru care a evoluat în prima parte a sezonului. Sportiva născută la Botoşani a ales cu sufletul să revină la Unic şi vrea să ajute echipa să îşi atingă obiectivul în acest sezon.

Rep: Lili, „La Mulţi Ani”, cu ce gânduri ai revenit la Unic?
L.C: La Mulţi Ani tuturor, îmi doresc în primul rând să avem rezultate cât mai bine, ăsta cred că e principalul obiectiv pentru acest retur, care se anunţă unul de foc.
Rep: De ce ai decis să revii la Piatra Neamţ şi cum a fost experienţa la Iaşi?
L.C: Am avut o experienţă la Iaşi şi m-am gândit că e mai bine să mă întorc aici, nu ne-am mai înţeles şi ne-am despărţit. Nu pot spune că am avut o experienţă aparte la Penicilina, am cunoscut fete tinere, unele de perspectivă, dar până la urmă mă bucur că am încercat şi altceva. Însă am revenit cu drag la fosta mea echipă, de data asta chiar am ales cu sufletul şi mă bucur că am avut posibilitatea să mă întorc, mai ales că aici sunt colegele mele pe care le cunosc de ani de zile şi sper să facem ceva mai mult decât în tur. Am găsit aici un lot oarecum schimbat, sunt jucătoare tinere, dar până la urmă e normal, unii vin, alţii pleacă, acesta e cursul fiecărei echipe.
Rep: Crezi în potenţialul echipei, poate ea urca în clasament?
L.C: Da, bineânţeles, dacă nu aş fi crezut nu aş fi venit şi mai ales că avem 6 etape acasă, cele mai importante etape sunt acasă unde trebuie să scoatem maxim de puncte, şi cred că sunt şanse mari să ne redresăm. Avem un prim meci cu Satu Mare pe care trebuie neapărat să îl câştigăm, am înţeles că şi de la ele au mai plecat ceva jucătoare şi cu siguranţă putem câştiga, mai ales acasă, cred că avem potenţial.
Rep: Cum ţi se pare valoarea campionatului?
L.C: Cred că este un campionat mult mai echilibrat decât în anii trecuţi, se ştiu primele 4, 5 echipe care se bat la titlu, după care de la locul 6 în jos, toate formaţiile sunt cam de valori apropiate şi va fi foarte greu, va fi un campionat disputat. Eu nu ştiu dacă am mai prins în ultimii ani un campionat aşa de puternic şi apropiat ca valoare. În opinia mea, favorită la titlu o văd pe CSM Bucureşti, care are cel mai valoros lot dintre toate competitoarele.