Alegeri sub semnul întrebării la Colegiul Medicilor Neamț

alegeri* Au fost acceptate toate cele 26 de candidaturi, dar o lege încă nepublicată în Monitorul Oficial ar putea schimba „regulile jocului“ după primul tur

Cei 821 de membri ai Colegiului Medicilor Neamț au fost chemați la urne, ieri, pentru a-și alege conducerea pentru următorii 4 ani. Au fost acceptate și înscrierile medicilor care se află la a treia candidatură pentru Consiliul Județean al Colegiului, însă potrivit modificărilor legislative trecute de Parlament dar încă nepublicate în Monitorul Oficial, un al treilea mandat nu mai poate fi validat.

Pe lista celor 26 de candidați pentru Consiliul Județean Neamț al CMR se află nume sonore, în majoritate ale unor medici șefi de secții din Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, nelipsind nici actualul președinte al Colegiului medicilor, dr. Iosif Koszeghi. Un nume nou pe liste este cel al dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanță Neamț.

Dr. Suzana Constantinescu, medic primar pediatru și șefă a secției Pediatrie, este singura din vechea componență a CJ care nu s-ar afla la al treilea mandat, în cazul în care ar câștiga un nou vot de încredere al colegilor. „Dacă prin votul lor colegii mei consideră că sunt de încredere, că-i pot reprezenta și apreciază activitatea din mandatul trecut, voi ocupa un loc în Consiliul Județean. Mai ales în condițiile în care, din câte știu, sunt singurul pediatru de pe liste. Nu-mi doresc, însă, funcția de președinte. Știu despre acele modificări aduse Legii 95/2006 referitoare la numărul de mandate; din păcate, nu este clar dacă se vor aplica sau nu la alegerile din acest an“, a declarat Suzana Constantinescu.

Colegiul Medicilor Neamț va organiza alegeri pentru mandatul 2015-2019. Primul tur al alegerilor va avea loc în zilele de 29-30 noiembrie 2015 – 1 decembrie 2015, între orele 08.00 – 20.00, la sediul colegiului din Piatra Neamț. Dacă nu se vor prezenta la alegeri cel puțin 50% plus unul dintre membrii Colegiului Medicilor Neamț, atunci va fi nevoie de un nou scrutin de alegeri, care ar putea avea loc în perioada 6-8 decembrie 2015.

După alegerile pentru Consiliul Colegiului Medicilor, reprezentanții care vor face parte din acest for vor vota pentru alegerea Adunării Generale a Colegiului, care va alege, la final, președintele.

Conform experiențelor anterioare, există posibilitatea organizării unui al doilea tur, dacă în primă fază nu se prezintă destui medici. În eventualitatea neprezentării la vot a unui număr legal, suficient de medici, se va organiza, în aceleași condiții, turul II, în perioada 6-8 decembrie a.c.

În cadrul alegerilor vor fi puse la dispoziția medicilor trei buletine de vot, prin care vor alege membrii Adunării Generale Naționale, Comisiei de Cenzori și ai Consiliului Județean. După ce sunt validate voturile, rămân în Consiliul Județean 21 de membrii. Aceștia se întrunesc și aleg, din rândul lor, Biroul Executiv, format dintr-un președinte, trei vicepreședinți și un secretar.

Geanina NICORESCU