Alarmă falsă de viol

ACCIDENT*O adolescentă și-a justificat lipsa nocturnă de-acasă printr-o poveste cu sechestrare și viol

Anturajul, lipsa de comunicare în familie, frica de urmări au adus o adolescentă din Piatra Neamț în miezul unei întâmplări care a pus în alertă autoritățile, în dimineața zilei de duminică, 23 august. Fata, în vârstă de 16 ani, a ajuns duminică, spre dimineață, acasă, într-o stare jalnică: era răvășită, mirosea a alcool și, mai ales, nu prea avea cum justifica în fața mamei ce s-a întâmplat, unde a fost și de a lipsit o noapte de-acasă.

Așa că a țesut o poveste în care ea fusese sechestrată și violată, pe care familia a luat-o de bună și la 3,30 a sunat la 112. Imediat, în cartierul Precista a ajuns o ambulanță care a preluat fata din stradă, de lângă blocul în care locuia. „La ora 3,28, duminică, 23 august 2015, s-a primit un apel de la o tânără care acuza că a fost sechestrată și violată. Fata, în vârstă de 16 ani, a fost găsită de echipajul de salvare în stradă, la intersecția străzilor Independenței cu Burebista. Era răvășită și plângea. Nu avea urme vizibile de violență și a fost transportată la spital, pentru investigațiile medicale de rigoare“, a declarat Mihaela Olaru, asistenta șefă a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.

Imediat, a fost anunțată și Poliția, un echipaj a mers să-i ia fetei o declarație, astfel că în momentul când a văzut că lucrurile sunt mai serioase decât a putut ea pricepe inițial, tânăra a început încet-încet să spună adevărul. „Nu s-a înregistrat nici o sesizare privind vreo faptă de viol sau sechestrare“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Mama și bunica ei au ajuns și ele la spital, au aflat situația reală și după ce și-au cerut scuze, și-au luat fata și au plecat acasă. Episodul ar trebui să dea de gândit tinerilor, dar mai ales părinților care nu știu ce le fac copiii, ce prieteni au și unde își petrec timpul.

C.I., G.N.