Ajutorul piromanului din Borlești, arestat

Unul din cei doi complici ai lui Florin Constantin Samson (18 ani), din Borlești, judecat pentru tentativă de distrugere prin incendiere și instigare, a fost arestat preventiv. Ionuț Edward Samson, de 17 ani, avea arest la domiciliu, însă polițiștii nu l-au găsit acasă, în mai multe rânduri, și au sesizat instanța asupra încălcării condițiilor impuse. „Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Borlești, prin activitățile curente desfășurate în teren, au verificat respectarea măsurii preventive impuse de instanța de judecată unui tânăr de 17 ani, din localitate. Acesta a fost arestat la domiciliu în data de 09.06.2017 pentru săvârșirea infracțiunii de privind tentativa de distrugere prin incendiere. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu respectă obligațiile impuse prin această măsură, lipsind în mai multe rânduri de la domiciliu. Prin urmare polițiștii au sesizat instanța de judecată pentru luarea unei măsuri preventive mai severe, iar la data de 01.08.2017 a fost emis mandatul de arestare preventivă“, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Tânărul a fost depistat marți, 1 august, și încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Cei doi, împreună cu Mihai Alexandru Constantinescu, sunt trimiși în judecată încă de luna trecută, pentru tentative repetate de incendiere, la sugestia lui Florin Samson, de 19 ani, (alias Vornicu, poreclă de pe vremea când era elev la seminar), prin care au distrus mai multe anexe și fânul adunat de localnicii din Borlești. Procesul este la faza preliminară, iar pentru început Judecătoria Piatra Neamț a menținut măsurile preventive luate față de inculpați: „Constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatului: Constantinescu Mihai Alexandru (…) dispune menținerea arestului la domiciliu a inculpatului: Constantinescu Mihai Alexandru, cercetat în stare de arest la domiciliu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere în formă continuată, (…) constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului: Samson Constantin Florin (…) menține măsura arestării preventive a inculpatului Samson Constantin Florin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de distrugere in formă continuat (…)“, prevede dispozitivul deciziei instanței.

În ce-l privește pe Ionuț Edward Samson, acesta a contestat arestarea preventive, dar Tribunalul Neamț a menținut decizia judecătoriei: „Constată întemeiată sesizarea formulată de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț – Serviciul Investigații Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare la data de 20.07.2017 și, în consecință: În temeiul art. 348 alin. 1, art. 242 alin. 3 și art. 221 alin. 11 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. 2 și art. 202 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpatul Samson Ionuț Edward, cercetat în stare de arest la domiciliu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere în formă continuată (…) cu măsura arestării preventive, pe o durată de 30 de zile. În temeiul 238 raportat la art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Samson Ionuț Edward, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pe o durată de 30 de zile, începând cu data la care inculpatul va fi efectiv reținut de organele de poliție“, spune minuta de ședință.

Tânărul a dat ceva bătăi de cap polițiștilor, care l-au găsit marți, 1 august, și l-au încarcerat. (C.I.)