Agricultura nemțeană în anul 2017

Producții record la grâu și porumb

În agricultura ecologică: 61 producători agricoli, 2 procesatori și 2 comercianți

23 atestate pentru produse tradiționale și 9 pentru produse obținute după rețete consacrate românești

Ieri, într-o coferință de presă, conducerea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Neamț a prezentat raportul cu activitatea desfăşurată în anul 2017. „Activitate pe care dorim să o îmbunătăţim permanent şi să venim în sprijinul tuturor celor interesaţi, de câte ori suntem solicitaţi, atât în ceea ce priveşte acordarea de consultanţă, avizare, autorizare, atestare, certificare, cât şi în ceea ce priveşte modul de respectare a prevederilor legale privind legislaţia comunitară şi naţională”, a precizat Maricel Tălmăcel directorul executiv la DAJ Neamț. În urma procesului de reorganizare, anul acesta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Neamț a avut în statul de funcţii publice 34 posturi, dintre care patru cu funcţie de conducere, 28 de execuţie și 2 posturi contractuale. Activitatea curentă s-a concretizat în monitorizarea executării lucrărilor agricole privind înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor, întocmirea situaţiilor statistice, întocmirea inventarului de tractoare şi maşini agricole, scoaterea terenurilor din circuitul agricol, emitere autorizaţii de plantare, pomi, defrişare pomi, autorizaţii spaţii comercializare vin, autorizare spaţii de depozitare. Pe lângă acestea, conducerea executivă a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Neamț a întreprins şi multe acţiuni care să vină în susţinerea efectivă a producătorilor agricoli. Agricultura nemțeană, în cifre Judeţul Neamț dispune de o suprafaţă agricolă de 281.870 ha, reprezentând 48% din suprafaţa totală a judeţului, care este de 589.716 hectare. Pe categorii de folosință, situația se prezintă astfel: suprafaţa arabilă este de 169.203 ha, pășuni naturale – 68.391 ha, fânețe naturale- 41.984 h, vii – 552 ha, livezi – 1663 ha și arbuști fructiferi – 77 ha. Suprafaţa arabilă este exploatată în sectorul privat în procent de 99,4 la sută, adică 168.123 ha. Sectorul de stat reprezintă doar 0,6 la sută, adică 1,080 ha din care staţiunea de cercetare sunt 730 hectare. Structura pricipalelor culturilor agricole se menține aproape constantă de ceva vreme. În continuare, ponderea o deține porumbul de consum cultivat pe 55.600 ha, urmat de grâu cu aproape 21.200 ha, floarea soarelui -14. 891 ha, rapiță -9.563 ha, soia boabe -4.204 ha, sfeclă de zahăr -3.078 ha și cartofi – 6.713 hectare. Ca producții medii, față de anul trecut, s-au obținut creșteri semnificative la toate culturile agricole. La grâu s-a realizat 5015 kg/acum față de 4.548 anul trecut, la porumb 7125 kg/ha față de 4.943 anul trecut ,iar la sfecla de zahăr 46.350 kg/ha față de 42.790 cât a fost anul trecut. În această toamnă, cu grâu au fost seămănate 22.500 ha, cu rapiță 8.700 ha, lucernă și trifoi 300 ha și 200 ha cu culturile pentru înverzire. În sectorul zootehnic, la finele lunii octombrie 2017, erau 77.804 capete bovine, 238.092 oi, 56. 804 capre, 146.946 porci, 205.6118 păsări pentru ouă și carne, 14.414 cai și 19.680 familii de albine. Producție ecologică în sectoarele vegetal și zootehnie La Direcția pentru Agricultură Neamț înregistrați 69 operatori în sistemul agriculturii ecologice, ca procesatori, comercianți și producători agricoli din sectoarele vegetal și zootehnic. Mai mulți comparativ cu anii precedenți. Mai exact, numărul producătorilor agricoli a ajuns la 61, avem 2 procesatori de plante medicinale, fructe de pădure și sucuri din fructe de pădure. Procesatori care sunt, în același timp, și comercianții propriilor produse. Vorbim de SC Zenith Pharmaceuticalis și Direcția Silvică Neamț, care și exportă fructe de pădure ecologice. Mai nou, Direcția Silvică Neamț activează și în domeniul florei spontane în sistem ecologic. Suprafața totală înregistrată în sistemul agriculturii ecologice însumează 1064,35 hectare din care 1012,60 hectare sunt la noi în, iar 51,75 hectare sunt deținute de exploatații agricole care au sediul în județul Neamț dar au teren în județele Iași, Arad, Botoșani. Culturi predominante sunt cele de grâu, rapiță, floarea soarelui, ovăz, porumb, cartof, legume, sfeclă de zahăr, soia, plante de nutreț, pășuni și fânețe. Ca arbuști fructitiferi bio avem cătină pe 56,01 ha plantație înființată. din care 10 ha sunt în județul Iași, iar afinul ocupă 22,82 ha situate înLipova -Arad. Livezile de nuci ecologici ocupă 33,02 ha din care 18,93 ha sunt la Dorohoi – Botoșani. Tot in sistem bio avem 1,94 ha plantate cu alun, iar cu mur 0,60 ha. Livada ecologică de măr și păr ocupă 5,20 hectare. Din zootehnie, în regim ecologic, sunt înregistrate 2084 familii de albine, din care 524 familii sunt în perioada de conversie și 1560 familii de albine au deja certificate bio. În total în acest sistem avem12 apicultori persoane fizice și juridice. La bovine sunt 75 capete, toate certificate în sistem ecologic. Produse tradiționale, produse obținute după rețete consacrate românești La nivelul judeţului sunt atestate 23 produse tradiţionale, din domeniile conservelor de legume – fructe și al lactatelor. A continuat și acțiunea de acordare a atestatelor pentru produsele obținute conform rețetelor consacrate românești. Deocamdată, la nivelul judeţului Neamț sunt atestate 9 astfel de produse, fiind vorba de preparate din carne și din lapte. Specialiștii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Neamț au acordat consultanţă de specialitate agenţilor economici din domeniul producţiei alimentare, urmând să obțină atestatul pe produs de produs tradițional și atestatul de produs obținut conform rețetelor consacrate românești. Au fost acordate d numere de identificare distincte pentru producător, colector sau centru de colectare ouă, fiind emis cod producător de ouă la 3 unităţi și cod colector la 2 unităţi. Direcția pentru Agricultură Județeană Neamț este implicată în sprijinirea fermierilor pentru valorificarea producției agricole în piețe, târguri și oboare, prin acordarea de avize consultative în baza cărora se eliberează certificatul de producător. În anul 2017 s-au eliberat un număr de 2605 avize consultative. Amenajamentele pastorale, la început de drum Pajiştile, pe lângă rolul decisiv de asigurare a furajelor pentru animale, au și o funcţie importantă în dezvoltarea rurală şi a mediului înconjurător reflectată prin: conservarea biodiversităţii, îmbunătăţirea fertilităţii solurilor, fixarea simbiotică a azotului, prevenirea inundaţiilor şi alunecărilor de teren. În această direcţie, s-au elaborat noi strategii de creştere a suprafeţelor de pajişti eligibile şi a activiţăţilor economice de creştere a animalelor cu respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu şi totodată absorţia fondurilor europene. Modul de gestionare a pajiştilor se stabileşte prin amenajamente pastorale, care sunt necesare pentru ca proprietarii de pajiști să primească subvenții și pentru concesionarea acestor terenuri către crescătorii de animale. La această dată sunt întocmite doar 10 amenajamente pastorale pentru suprafața de 5856 ha, în lucru sunt alte 13 proiecte pentru o suprafață de 9933 ha. Întârzierea se datorează faptului că primăriile nu au depus cereri la grupul de lucru pentru demararea întocmirii amenajamentelor pastorale, dar și a fondurilor insuficiente acordate în acest an pentru efectuarea studiilor pedologice și agrochimice. De exemplu, în perioada 2014-2016 au fost numai 13 cereri depuse, față de 61 câte au fost în anul 2017.

V. ANDRIEȘ