Agoniseala a două generații făcută scrum, la Borca

Pompieri_incendiu_ziua*Doar casa bătrânească a scăpat, aflată la câțiva metri de casa nouă, bucătăria de vară, o magazie și grajdul

Au văzut din timp incendiul și fumul care ieșea din acoperișul casei mai noi, dar n-au putut salva mai nimic. O familie din Borca a rămas, marți, fără agoniseala a două generații după ce un incendiu, izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a mistuit acoperișul casei, bucătăria de vară, o magazie și grajdul, toate aflate una lângă alta.

Oamenii au apucat să scoată vițelul și doi porci din grajd, dar bunurile din casă și din anexe s-au făcut scrum. Din casa fiului lui Vasile Ursu n-au mai rămas decât pereții, spune primarul Ovidiu Geo Niță, care acum caută soluții pentru a ajuta familiile năpăstuite. „Acolo în gospodărie locuiesc bătrânii, soții Ursu, care sunt bolnavi și imobilizați la pat, cu familia fiului lor Mihai Ursu. Au văzut focul devreme, pe la 6,30, ieșea fum dintr-o firidă a acoperișului, dar când au deschis ușa de la pod s-a încins vâlvătaia și, fiind toate în linie, din lemn, au ars toate repede. Am avut totuși șansă că a plouat zilele acestea și am avut apă în rezervor, am oprit și am dirijat toată apa la incendiu. Cred că s-au consumat 200 tone de apă, cu 4 mașini s-a intervenit, dar n-au mai rămas decât pereții casei celei mai noi și casa bătrânească. O să vedem în ședința de consiliu cum îi putem ajuta. Este al treilea caz anul acesta, după alte două incendii la două familii care efectiv sunt defavorizate și i-am ajutat și pe ei. Să ne ferească Dumnezeu de necazuri!“, a declarat primarul de Borca.

Pompierii au fost chemați prin apel la ora 6,52 și la locul dezastrului au ajuns trei membri SVSU Borca cu două autospeciale medii și 11 pompieri de la Garda de Intervenție Poiana Teiului, cu alte două autospeciale și un echipaj SMURD. „Când au ajuns militarii ardeau acoperișul casei, o bucătărie de vară, o magazie și grajdul, aflate în linie, iar proprietarii reușiseră să scoată din grajd un vițel și doi porci. Incendiul a fost lichidat după două ore și jumătate, cauza probabilă fiind un scurtcircuit la un cablu electric“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Paramedicii au acordat primul ajutor familiei, panicată de dezastrul de neoprit.

Au ars acoperișul casei în suprafață de 150 mp, cele trei anexe în suprafață de 150 mp, bunuri, electrocasnice, 20 mc de cherestea, 16 mc lemn de foc, două tone de știuleți de porumb. Doar casa bătrânească a scăpat, fiind la câțiva metri de celelalte construcții.

*Flăcări la un restaurant din Sagna

Un alt incendiu a izbucnit la acoperișul unui local din satul Luțca, în comuna Sagna, ieri la amiază. Personalul a sărit imediat să stingă flăcările, dar cartonul bituminat care acoperea restaurantul ardea mai repede decât puteau ei acționa.

Imediat au fost chemați în ajutor pompierii romașcani, care au ajuns rapid cu două autospeciale la fața locului. „Cei șapte militari au localizat și stins rapid incendiul, care a ars circa 10 mp din acoperișul construit din carton bituminat și astereală din lemn. Focul a izbucnit din cauza coșului centralei termice neprotejat față de elementele combustibile ale acoperișului“, a mai spus ofițerul de presă al ISU Neamț.

Cristina Iordache