Agenția de Șomaj Neamț a ales locurile pentru Bursa Generală a Locurilor de Muncă

*Anul trecut, la acțiune au participat 970 de persoane și 100 de agenți economici

A mai rămas puțin timp până când va bate orologiul pentru desfășurarea primului târg de joburi din acest an, care va avea loc în prima vineri a lunii viitoare. Evenimentul se va organiza concomitent la Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. La bursă, sunt așteptați toți șomerii care se află în căutarea unui loc de muncă, precum și persoanele care vor să-și schimbe jobul actual.
„Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț va organiza vineri, 7 aprilie 2017, Bursa generală a locurilor de muncă, activitate ce se va desfășura în Piatra Neamț, la sala de sport a Colegiului Național „Calistrat Hogaș“ din str. Alexandru cel Bun, nr. 19, în Roman, la cantina Grupului Școlar „Vasile Sav“ din Bulevardul Republicii, nr. 46, iar în Târgu Neamț, la Casa de Cultură din str. Ștefan cel Mare, nr. 60. Bursa locurilor de muncă reprezintă o oportunitate pentru angajatorii care au locuri de muncă vacante să facă o selecție a candidaților în mod profesionist. Cu această ocazie, îi invităm la sediile agențiilor locale din cele 3 orașe pentru a obține mai multe informații. AJOFM Neamț poate organiza la nivel local, la cererea pieței muncii și alte burse pe diverse meserii și sectoare de activitate“, ne-a declarat Daniel Chirilă, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.
La evenimentul similar de anul trecut, cele mai multe slujbe au fost oferite în Piatra Neamț, respectiv 346, la Roman – 278, și 84 la Târgu Neamț.
În total, la târgul din 2016, au participat 970 de persoane, respectiv 516 la Piatra Neamț, 365 la Roman și 89 la Târgu Neamț. Ca urmare a acestei acțiuni, 80 de persoane au fost angajate pe loc și 338 au fost selectate în vederea încadrării. La Bursa generală a locurilor de muncă s-au prezentat 100 de agenți economici, respectiv 49 la Piatra Neamț, 43 la Roman și 8 la Târgu Neamț, care au oferit 708 locuri de muncă.

V. ANDRIEȘ