Afumătoarea le-a ars magazia și fânul

incendiiUn incendiu pornit de la o afumătoare s-a produs, ieri dimineață, în gospodăria unui localnic din Bălțătești. Vecinul s-a trezit, în jurul orei 3,3,0 din cauza bubuiturilor și când a ieșit afară a văzut cum zburau în toate părțile bucăți din azbocimentul care acoperea magazia din curtea alăturată, cuprinsă de flăcări. Omul a sunat la 112 și în scurt timp la locul dezastrului au ajuns 9 pompieri cu două autospeciale de la Târgu Neamț. „Când au ajuns militarii, patru vecini erau acolo și încercau să limiteze incendiul care cuprindea anexa, dar exista pericolul extinderii la casa aflată la numai un metru și jumătate“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră și jumătate până au stins incendiul, în urma căruia au ars acoperișul anexei, pe o suprafață de 150 mp, bunuri materiale de uz gospodăresc și o tonă și jumătate de fân. Militarii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului ca fiind afumătoarea nesupravegheată.

*Încă o casă arsă la Borca

Un bătrân de 82 de ani, din Borca, a fost trezit miercuri noapte de vecinii care au observat incendiul care îi curpinsese casa. Bărbatul, care locuiește singur, dormea într-o bucătărie de vară, la câțiva metri de casă. În jurul orei 23 au fost chemați în ajutor pompierii, care au ajuns cu două autospeciale de la Garda de Intervenție Poiana Teiului, împreună cu un echipaj SMURD și voluntarii SVSU Borca. În momentul când au ajuns, militarii au constatat că arde acoperișul casei și bunurile dintr-o încăpere a acesteia, existând pericolul extinderii incendiului către două anexe gospodărești, bucătăria de vară și o magazie, aflate la 4-5 metri de locuință. Forțele de intervenție au acționat timp de peste o oră și jumătate pentru stingerea incendiului, în urma căruia au ars acoperișul casei, pe o suprafață de 150 mp și bunurile din cameră, cauza probabilă a incendiului fiind un scurtcircuit la un cablu electric defect, potrivit ofițerului de presă.

Tot miercuri, în jurul orei 22,15, locatarii dintr-un bloc de pe strada Gloriei, din Roman, au ieșit din apartamente panicați de fumul gros care le intra de pe casa scării. Oamenii au văzut că sursa fumului este apartamentul unui vecin de la etajul 1 și au chemat pompierii. Opt militari cu o autospecială au ajuns la locul incendiului și au urcat pe scară până la etaj și au intrat pe geam în apartament. „Fumul provenea de la un vas de gătit lăsat pe aragazul în stare de funcționare de către proprietarul care adormise“, a mai spus locotenentul Andrei Grancea. Incendiul a fost stins rapid.

C.I.