Adunarea anuală a Reprezentanței Neamț din Filiala Iași a USR

ScriitoriJoi 30 iunie 2016, la Muzeul „C. Hogaș“ din Piatra Neamț, a avut loc adunarea anuală a Reprezentanței Neamț din cadrul Filialei Iași a USR, la care au luat parte scriitorii Cassian Maria Spiridon, președintele filialei ieșene, Adi Cristi și Marius Chelaru, din Comitetul de conducere al aceleiași asociații. În deschidere, Cristian Livescu, președintele Reprezentanței, a prezentat proiectelela care participă scriitorii nemțeni membri ai USR – editarea,în asociere cu CJ Neamț, a revistei „Antiteze“, în a cărei redacție se regăsesc nouă dintre ei, organizarea manifestărilor „Sadoveniana“, Zilele „Ion Creangă“, Târgul de carte „Libris“ de la Piatra Neamț, Conferințele Muzeului „Hogaș“, numeroasele evenimente editoriale de promovare a cărților nou apărute și a autorilor lor. De asemenea, s-au făcut referiri la proiectele pentru anul viitot: împlinirea a 180 de ani de la nașterea lui Ion Creangă, centenarul morții lui C. Hogașși al nașterii prozatorului de anvergură europeană C. Virgil Gheorghiu, nume reprezentative pentru tradiția literară a județului Neamț. Va fi susținută în continuare propunerea acordării anuale a Premiului Național de Proză „Ion Creangă“, la Târgu Neamț, care să încununeze opera unui autor român de notorietate, premiu similar celui decernat în fiecare an la Botoșani, cu efigia lui Mihai Eminescu.„Totodată, vrem ca Filiala Iași a USR să fie un element dinamic în modernizarea Uniunii Scriitorilor din România, atât în ceea ce privește eficiența organizației, care trebuie să producă profit, să valorifice patrimoniului existent și cel moștenit de la scriitori, cât și prin repunerea în discuție a statutului Uniunii, unde sunt necesare unele modificări, inclusiv în privința descentralizării financiare și acordarea libertății de acțiune nucleelor mici, cum sunt reprezentanțele. Ne trebuie să construim un alt model de scriitor, cu autoritate și conștiință morală distinctă, a cărui voce să fie ascultată în lumea confuză de azi“, a mai spus Cristian Livescu.

În cuvântul său, Cassian Maria Spiridon a adus în atenție acțiunea lecturilor publice și concursul de proiecte culturale,ambele inițiate de USR, decernarea Premiului anual „Cartea Reprezentanței“, pe lângă premiile Filialei, pentru a se oferi mai multor scriitori acces la palmaresuri și distincții. De asemenea, Filiala Iași va sprijini inițiativele de la Neamț, inclusiv simpozionul dedicat lui C. Hogaș. „În privința preocupărilor de modernizare a USR, am vrut și vom susține și în viitor modificări necesare în Statut, care să nu mai provoace nemulțumiri și disidențe în lumea scriitorilor“, a mai spus poetul ieșean. La discuții, Vasile Baghiu a animat dezbaterea, aducând în atenția colegilor faptul că el face parte din grupul reformist care dorește modernizarea și democratizarea USR, prin adoptarea unor principii statutare noi și eliminarea favoritismelor. Au mai luat cuvântul scriitorii: Lucian Strochi, Constantin Munteanu, Radu Florescu, Gheorghe Hibovski, Marius Chelaru („Proiectele trebuie puse în operă în orizont european“), Adi Cristi („USR reunește valori care merită protejate și folosite“). În final, au fost difuzate ultimele numere ale revistelor ieșene „Convorbiri literare“și „Poezia“. (R.L.)