Adrian Alui Gheorghe, la Maratonul de Poezie şi Jazz

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 20 până noaptea târziu, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti va avea loc cea de-a V-a ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz. 45 de scriitori români contemporani din generaţii şi geografii literare diferite vor susţine lecturi publice de poezie, în dialog artistic cu Mircea Tiberian & friends. Ediția beneficiază de sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi este unul dintre programele culturale importante în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor.

 „Maratonul de Poezie şi Jazz a devenit în aceşti ultimi cinci ani un eveniment de referinţă pentru cele două genuri de nişă, Poezia şi Jazz-ul. Este socotit de către mulţi colegi ai mei de breaslă drept Revelion al Poeţilor şi al Poeziei, un bun prilej de ipoteze şi de certitudini legate de faptul că poezia mai poate funcţiona astăzi ca terapie de salvare sufletească şi chiar socială. Cei 45 de poeţi invitaţi vor avea, fiecare în parte, o lectură din propriile lor poeme de cinci minute, în propria lor lectură şi interpretare. Intrarea este liberă pentru toţi cei care nu au fost cotropiţi de consumism, tablodizare şi secularizare. Pentru toţi cei care ştiu că într-o ţară normală la cap şi la suflet contează, în primul rând, spiritul şi audienţa de calitate”, a declarat Dan Mircea Cipariu, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului. Maratonul de Poezie şi Jazz face parte din programul Târgul Naţional al Cărţii de Poezie ce se desfăşoară, între 16-19 mai 2013, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.