Adrian Alui Gheorghe, la Bookfest 2013

alui gheorghe

Adrian Alui Gheorghe va fi prezent la ediţia de anul acesta Bookfest cu două volume. Scriitorul îşi lansează două antologii de versuri, vineri, de la ora 16, la Romexpo. Primul volum este tipărit de editura Tracus Arte din Bucureşti. „Este o antologie personală de poezie care apare acum, cu titlul „Omul giruetă”, cu un cuvânt înainte semnat de scriitorul Răzvan Voncu şi o fişă dicţionar realizată de Vasile Spiridon”, spune Adrian Alui Gheorghe. „Este o carte care marchează împlinirea a 55 de ani, în iulie, şi editura Tracus Arte a considerat că e bine să marcăm acest moment cu o antologie care va fi lansată vineri la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ajunsă la a VIII-a ediţie”.

A doua carte ce va fi lansată este apărută de sub tiparul prestigioasei edituri Cartea Românească şi are la bază o idee a autorului. „Al doilea volum este tot o antologie, dar mai specială. „Născut în ’58” adună versurile a nouă poeţi şi un critic literar, toţi născuți în anul 1958. Este vorba de Varujan Vosganian, Ioan S. Pop, Lucian Vasilescu, Nicolae Ţone, Liviu Georgescu – stabilit din 1990 în America, Vasile Gârneţ de la Chişinău, Radu Voinescu, Bogdan Ghiu și eu”.

Bookfest începe miercuri, 29 mai, și își închide porțile pe 2 iunie. La ediția de anul acesta participă 200 de expozanți români, pe 10.000 de metri pătrați, fiind programate 300 de evenimente și anunțate pentru prezentare un milion de volume, din care câteva sute sunt titluri noi, special pregătite pentru acest eveniment mult așteptat. Vor fi prezenţi Varujan Vosganian, Vasile Dâncu, Lucian Croitoru, George Cristian Maior, Mihai Răzvan Ungureanu, Raed Arafat, Theodor Baconschi, Adrian Cioroianu sau Sandra Pralong. Printre alte nume importante din literatura română prezente la Bookfest 2013 amintim de Neagu Djuvara, Lucian Boia, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, fiecare dintre ei anunțând prezentarea noilor proiecte editoriale.

Cristina IORDACHE