Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare.
Sărbătoarea bisericească a sfârşitului vieţii pământeşti a Fecioarei a început probabil în Ierusalim, unde Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este şi astăzi un loc de pelerinaj. Sărbătoarea a fost celebrată încă din secolul al VI-lea, iar din anul 600 a fost fixată la 15 august.
Două momente diferite formează praznicul: în primul rând moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi, în al doilea rând, înălţarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălţarea Maicii Domnului.
Conform tradiţiei, apostolii şi ucenicii au fost adunaţi în mod minunat din toate colţurile lumii, pentru a fi prezenţi în Ierusalim la moartea Fecioarei şi i-au îngropat trupul în Grădina Ghetsimani. Tot potrivit tradiţiei, câţiva israeliţi au încercat să întrerupă procesiunea înmormântării. Apostolul Toma nu a fost printre cei prezenţi şi, când a sosit, la trei zile de la înmormântare, şi a vrut să vadă trupul Maicii Domnului, s-a descoperit că mormântul era gol.
Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această Biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocşi, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului.
În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului.
Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de către Manuil Corinteanul în sec. XVI şi este o prelungire a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos după modelul imnelor preafrumoase, profunde, în care creştinătatea, în evlavia Bisericii, îl conduce pe Mântuitorul spre mormânt, în Vinerea Patimilor.
Foarte multe mănăstiri din ţară adună cu prilejul acestui praznic sute şi mii de pelerini în jurul zidurilor lor, ei petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare şi priveghere.
Slujbe arhiereşti la Mănăstirile Bistriţa şi Văratec
Credincioşii din judeţul Neamţ sunt aşteptaţi astăzi în sfintele biserici, pentru a participa la slujbele dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. La Mănăstirea Bistriţa, va sluji IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, iar la Mănăstirea Văratec Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Aseară, slujba Privegherii a fost urmată de Prohodul Maicii Domnului, la care au participat sute de pelerini din toată ţara. Astăzi, în ziua hramului, se vor oficia Taina Sfântului Maslu, Agheasma mică şi Acatistul Maicii Domnului, urmate de Sfânta Liturghie.
Mănăstirea Bistrița a fost zidită în 1406 de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432), care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe. În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, păstrată până astăzi. În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. Tot el i-a dăruit satul Mojeștii cu tot cu venitul produs de acesta. La 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet.
La mănăstirea Bistriţa se găseşte vestita icoană făcătoare de minuni a Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. În biserica mănăstirii sunt înmormântați: Alexandru cel Bun, soția lui Ana, Alexandru – fiul lui Ștefan cel Mare, Chiajna – soția lui Ștefan Lăcustă, Anastasie – Mitropolitul Sucevei.
Mănăstirea a fost fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif. În această lucrare, maica Olimpiada a fost sfătuită și îndrumată de Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț. Trecută sub administrarea Mănăstirii Agapia din apropiere, Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă în anul 1839. Biserica actuală a mănăstirii a fost ridicată în perioada 1808-1812. Sub aspectul arhitectonic, sfântul locaş prezintă o combinaţie a stilului moldovenesc, construit din piatră de râu şi cărămidă, având deasupra două turle din zid, cu acoperişul în formă de clopot. În cadrul Mănăstirii Văratec mai există două biserici şi un paraclis. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste 400 de monahii.
Hram la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Precista
Astăzi, şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Precista îşi serbează hramul. Construirea bisericii a început în anul 1930, iar în 1947 aceasta a fost sfinţită de către Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Irineu Mihălcescu şi P.S. Iustinian, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La slujba de sfinţire a participat şi părintele Constantin Matasă, cel care a însufleţit începutul şi terminarea acestei sfinte biserici.
Planul bisericii este cel treflat, cu caractere gotice, contraforturi, firide, arcuri ogivale, cruci şi talgere. Acesta a fost realizat de arhitecţii Bolomei şi Drodz, antreprenor fiind Carol Zanne. Bolta interioară cu stâlpii ce corespund contraforturilor exterioare sunt din beton armat, iar biserica are şi subsol. Lăcaşul este construit din beton armat, piatră cioplită şi cărămidă presată.
Acoperişul este din ţiglă smălţuită, în stilul bisericilor lui Ştefan cel Mare, prevăzut cu două turle cu baza octogonală, în vârful cărora este instalat paratrăsnetul. Interiorul bisericii impresionează prin catapeteasma sculptată în stilul mănăstirii Bisericani.
Irina NASTASIU