Adolescenții își pot exprima consimțământul la spital, în situații legate de probleme sexuale

Atunci când un copil ajunge în serviciul de urgență, la spital, trebuie semnată o fișă prin care părintele ori tutorele își exprimă consimțământul pentru investigații și tratament. Sunt, însă, și situații în care minorul are posibilitatea legală de a-și da acordul, după cum informează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț. “Acordul pacientului informat, conform prevederilor art. 661 din Legea nr. 95/2006, republicată , privind reforma în domeniul sănătății, prevede că vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri: situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află; situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani”, a transmis DSP Neamț, prin purtătorul de cuvânt, dr. Mirela Grădinaru. Astfel, iată că adolescenții care au împlinit 16 ani sunt, legal, în măsură să decidă singuri asupra investigațiilor, a tratamentelor și a intervențiilor medicale care au legătură cu problemele sexuale, inclusiv a celor care se referă la posibilitatea aducerii pe lume a copiilor.

Geanina NICORESCU