Adolescent mort din cauza şemineului

adolescent* Fratele băiatului a supravieţuit dar este în stare foarte gravă din cauza scăpărilor de gaze de la instalaţia de încălzire

Un tânăr din Rediu în vârstă de 15 ani şi fratele acestuia, de 24 de ani, au fost găsiţi, ieri dimineaţă, aproape fără suflare în camera unde cu o seară mai înainte instalaseră un şemineu abia cumpărat. Din păcate, evacuarea gazelor din instalaţia de încălzire nu s-a făcut corespunzător şi cei doi fraţi  au inhalat toată noaptea dioxid de carbon. Fratele lor cel mare, care dormise într-o încăpere alăturată, a avut un şoc în momentul în care a deschis uşa. A realizat imediat ce s-a întâmplat şi a sunat la 112.

Echipajele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ care s-au deplasat la faţa locului au încercat din răsputeri să-i menţină în viaţă cele două victime, dar nu a putut fi salvată decât una dintre ele. Băiatul de 15 ani nu a avut nicio şansă.

Fratele lui, în vârstă de 24 de ani, abia venise din străinătate, pentru a-şi petrece sărbătorile acasă. Băieţii au rămas de ani buni fără mamă şi fără tată, aceştia stingându-se unul după altul, măcinaţi de cancer. Acum, iată, băiatul cel mic s-a dus şi el. Reprezentanţii Primăriei Rediu ne-au spus, ieri, că dacă va fi nevoie vor ajuta familia cu cele necesare pentru înmormântare.

Geanina NICORESCU