Activitate intensă la blocul operator

Palanceanu si Arvatescu

Noul bloc operator unic este „un vechi deziderat al nostru care, din fericire s-a materializat începând cu 1 februarie. Este vorba de creearea a 6 săli operatorii excepţional dotate cu tot ceea ce trebuie şi încă două săli pentru mici intervenţii. Sunt secţii care nici nu visau să aibă aşa ceva”, a precizat medicul Dan Arvătescu, şeful secţiei chirurgie din spitalul municipal de urgenţă Roman. Eficienţa acestui nou bloc operator se poate măsura atât în îmbunătăţirea actului medical fiind înregistrate multe cazuri de pacienţi veniţi de la Piatra Neamţ pentru a beneficia de serviciile medicale oferite de medicii romaşcani.

Marţi, 11 martie, au fost efectuate în cele 6 săli ale blocului operator 24 de intervenţii chirurgicale, fapt ce dovedeşte atât eficienţa noii organizări cât şi faptul că aparatura modernă permite efectuarea unor operaţii ce până nu demult se puteau face doar în marile spitale din ţară.

Atât managerul spitalului romaşcan, medicul Cătălina Pălăncianu, cât şi şeful secţiei chirurgie, medicul Dan Arvătescu au scos în evidenţă faptul că la această oră activează în cadrul spitalului un medic urolog bine pregătiti ce a reuşit în premieră pentru Roman o operaţie de neoplasm pe rinichi. Medicul urolog şi-a câştigat notorietatea în urma mai multor intervenţii complexe fapt care a făcut ca la această oră printre pacienţii săi să se numere şi locuitori din alte oraşe care sunt convinşi că de pe „mâna” doctorului romaşcan vor ieşi sănătoşi. Medicul specialist urolog Adrian Roman a venit în oraş pentru a lucra la spital doar într-un program part-time şi a ajuns în acest moment unul dintre cei mai căutaţi medici urologi din această parte de ţară fiind speciaşizat şi pe efectuarea de operaţii de prostată pe cale endoscopică.

Dan VASILIU