Acțiune de prevenire a infracțiunilor la Școala Văleni

politia-locala02Lucrători de la Poliția Locală Piatra Neamț, împreună cu polițistul de proximitate din cadrul  Poliției municipiului Piatra Neamț care are în responsabilitate zona cartierului Văleni și cu reprezentanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț au participat la o acțiune în unitatea școlara aferentă cartierului Văleni din municipiul Piatra Neamț – Școala generală nr. 7, acțiune subscrisă unei campanii de prevenire a infracțiunilor cu violență, a consumului de alcool și droguri.

În cursul acestei acțiuni, concepută ca având un caracter interactiv, au fost purtate discuții deschise cu elevii, fiind prezentate acestora o serie de materiale video prin care mai multe personalități marcante ale sportului românesc și-au descris propria evoluție în carieră, urmărindu-se astfel puterea exemplului, în opoziție cu tineri aflați în centre de detenție.

De asemenea, au fost prelucrate prevederile Legii 61/1991, republicata,  pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și infracțiunile de furt, tâlhărie, tăinuire, însușirea bunului găsit, viol și înșelăciune, conform noului Cod Penal, fiind distribuite în acest sens pliante „Stop Violenței“ elevilor participanți.

Conform unui comunicat de presă semnat de Eugen Pancu, director executiv al Poliției Locale Piatra Neamț, asemenea acțiuni vor continua în unitățile de învățământ din zona de competență. (Z.C.)