Accident mortal la Soci

accidentUn bărbat de 79 de ani, din Borca, a murit sub roțile unei autoutilitare, pe drumul comunal din satul Soci. Accidentul s-a produs în seara de 5 februarie, la ora 18,18, iar la fața locului au ajuns rapid polițiștii Postului de Poliție Borca. „Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 48 de ani, din Farcașa, conducea o autoutilitară pe DC 196, a surprins și accidentat mortal un bărbat de 79 de ani, din Borca, care, la trecerea autovehiculului, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. (C.I.)