În 1889, anul morții lui Creangă, Abecedarul s-a publicat în peste 500.000 de exemplare
Pe data de 8 iulie 1868 apărea, la Iaşi, primul manual al lui Ion Creangă, intitulat „Abecedar – Metodă nouă de scriere și cetire pentru usul clasei I primaria”.
Realizat împreună cu institutorii C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu, manualul a avut 23 de ediții succesive, până în 1893.„Creangă se uni cu cinci institutori (…) spre a comunica un abecedar ca lumea. Până atunci, copiii învăţaseră să citească cum da Dumnezeu şi după cum era şi dascălul, cărţi fiind puţine şi proaste…”, remarcă G. Călinescu, în „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.
Inițial, lucrarea a fost propusă spre publicare societății Junimea, care a acceptat-o. Cu toate acestea, tipografia Junimii nu dispunea de un corp de literă caligrafică, necesar învățării scrisului de mână, motiv pentru care autorii s-au adresat „Societății pentru învățătura poporului român” de la Iași, care a analizat manualul și a recomandat tipărirea lui.
„Încă din primii ani de învăţământ, Creangă începu să strângă material în vederea unui manual pe care găsi cu cale să-l facă în unire cu alţii, ca să-l poată răspândi mai bine, şi după trei ani de institutorat se aşeză la treabă. Strânse abecedare ardeleneşti şi străine, şi, ca să le poată citi, începu
chiar să ia lecţii de limba franceză de la colegul I. A. Darzeu. Dar se plictisi curând şi se încredinţă probabil că pentru o treabă aşa de simplă ca învăţarea scrierii şi cititului ajunge o minte dreaptă şi o bună stăpânire a limbii naţionale”, adaugă criticul literar George Călinescu.
Cu banii de pe Abecedar, şi-a cumpărat casă
Abecedarul a fost aprobat și adoptat ca manual pentru clasa I-a din școlile primare, prin decizia Ministerului Instrucțiunei Publice și al Cultelor din 11 septembrie 1868, în 1876 manualul fiind aprobat și prin decretul domnesc al domnitorului Carol.
Bucurându-se de un veritabil succes, Abecedarul lui Creangă a fost difuzat în întregul Regat, servind inclusiv ca suport de curs pentru instruirea adulților, în armată. La ediția a cincea, din 1871, cartea a ajuns la tirajul de 36.000 de exemplare, un adevărat record pentru acele vremuri. În anul morții lui Creangă se publicase în peste 500.000 de exemplare. Cartea i-a adus lui Creangă un câștig substanţial, care i-a permis să-și cumpere casă și să trăiască „fără a se umili tagmei preoțești”. Totodată, încurajat de succesul ei, Creangă a redactat în continuare și alte lucrări didactice, tot în colaborare: ”Învățătorul Copiilor”, ”Carte de cetire în clasele primare de ambele secse”, ”Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” și ”Geografia Județului Iași”.
Ce cuprindea Abecedarul lui Creangă?
Abecedarul lui Creangă avea trei părți și se încheia cu o secțiune de rugăciuni și tabele aritmetice. Prima parte se intitula „Litere mici de scrisu și de tipariu – Cuvinte une-silabe și propuseciuni”. Acest prim acpitol era impărţit în 23 de „lecțiuni”, dintre care primele 10 erau destinate învățării literelor mici ale alfabetului latin al limbii române. Lecțiile 11 – 23 se refereau la grupuri de litere cu rol special în formarea silabelor și pronunțare: consoane „nedespărțibile”, i și u semivocalice în diftongi și triftongi, grupurile ce – ci – ge – gi.
Partea a doua, intitulată „Cuvinte de mai multe silabe și propuseciuni”, cuprindea 18 lecții (numărul acestora crescând în edițiile ulterioare). În cadrul lor erau învățate alte grupuri de litere cu probleme ortografice și ortoepice speciale, primele noțiuni de gramatică (numărul „singurit” = singular „înmulțit” = plural), literele majuscule și semnele de punctuație. Ultimele lecții ale acestei părți cuprindeau și primele texte mai elaborate, în versuri și proză.
Partea a treia conținea istorioare morale, fabule poezii și proverbe. Predominau lecţiile de citire, cele mai multe având un rol moralizator sau descriind fenomene naturale, teme din literatura populară sau legate de probleme cotidiene. Unele texte – precum „Mărirea strămoșilor”, „Ștefan cel Mare și șoimul”, „Unirea face puterea”, „Patriea mea” – tratau probleme legate de trecutul glorios al ţării sau de istoria statului român. Astfel, în textul intitulat „Patria mea”, Creangă le explică micilor cititori ce este România: „Țara mea se numește România; ea se compune din două țări mari: una se cheamă Muntenia și cealaltă Moldova”.
Nu lipseau rugăciunile – „Simbolulu Credinţei”, „Cuvine-se cu adevărat” sau „Rugăciunele ce se citescu de la Înviere şi până la Înălţare” fiind doar câteva dintre acestea.
Fără îndoială, Abecedarul lui Creangă reprezintă una din lucrările care stau la baza dezvoltării limbii și literaturii române. Timp de 20 de ani, a fost cel mai bun manual, iar în ediţia a V-a Ion Creangă a inclus povestea „Ursul păcălit de vulpe”. Manualul a fost apreciat şi utilizat pe scară largă în ţara noastră, timp de mai multe decenii.
Irina NASTASIU