A născut acasă, iar copilul este mort

O tânără din Icuşeşti a născut acasă, în condiţii improprii, într-o localitate izolată din Icuşeşti. Familia femeii a sunat la 112, după aproximativ 3 ore de la producerea evenimentului. Echipajul medical care a răspuns solicitării s-a deplasat în satul Mesteacăn pregătit să acorde îngrijirile de rigoare atât mamei cât şi copilului însă la faţa locului a constatat că fătul este mort. Băieţelul, în greutate de 3 kilograme, fusese născut la termen, nu prezenta urme vizibile de violenţă, însă medicul nu a putut preciza dacă a fost adus pe lume viu. Necropsia va stabili cauza morţii.

Lehuza, în vârstă de 25 de ani, i-a spus doctorului că naşterea a luat-o prin surprindere, neştiind că este însărcinată. Asta în condiţiile în care mai are acasă 3 copii. Pacienta a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, unde a rămas internată pentru îngrijri medicale.

G. NICORESCU