A intrat cu mașina în TIR

alcool*Șoferul și o tânără de 17 ani au ajuns în stare gravă la spital

Un tânăr, de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism Toyota, a intrat cu viteză într-o curbă și a ajuns pe contrasens unde s-a izbit de un TIR. Accidentul s-a produs joi, la ora 21, pe strada Mărășești din orașul Târgu Neamț. Polițiștii de la Formațiunea Rutieră au ajuns la locul accidentului și au stabilit că „în timp ce un tânăr de 22 de ani, din Timișești, conducea un autoturism marca Toyota pe str. Mărășești, având direcția de mers Târgu Neamț – Fălticeni, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens în coliziune cu un autotractor condus de un tânăr de 26 de ani, din Tarcău“, potrivit ofițerului de presă al Poliții Neamț.

Șoferul lipsit de experiență și pasagera de lângă el, o fată de 17 ani, din Răucești, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. „Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative și s-a stabilit că aceștia purtau centurile de siguranță, în momentul producerii accidentului“, a adăugat subinspectorul Elena Bulgărea. Centura i-a salvat pe cei doi de la leziuni grave.

Vineri dimineață, la ora 4,15, un localnic din Dumbrava Roșie a fost trezit de zgomotul asurzitor produs de o mașină care s-a izbit în gardul locuinței sale. Proprietarul a ieșit în drum și a mai avut parte de o surpriză: mașina lui pe care o parcase în fața casei fusese și ea lovită de șoferul care abia putea lega două vorbe. Omul a sunat la 112 și în scurt timp la fața locului a ajuns un echipaj de la Secția de Poliție Rurală nr. 2 Săvinești care au făcut primele cercetări. „Echipa deplasată la fața locului a identificat un tânăr de 26 de ani, din Alexandru cel Bun, care a condus un autoturism marca Opel pe str. Teiului, din Dumbrava Roșie, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a pierdut controlul vehiculului, avariind autoturismul parcat, dar și gardul împrejmuitor al locuinței victimei pe o suprafață de 2 metri liniari“, a mai precizat ofițerul de presă. Tânărul s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis.

Cristina IORDACHE