A fost inaugurată Casa-muzeu „Grigore Vieru“ din satul Pererâta

inaugurare casa grigore vieru*La inaugurare a participat și scriitoarea Olguța Creangă Caia, strănepoata lui Ion Creangă

Casa-muzeu „Grigore Vieru“ a fost inaugurată, luni, de Ziua Limbii Române, în satul de baștină al poetului, Pererâta. Evenimentul a reunit membrii familiei poetului, oficiali, reprezentanți ai autorităților publice locale, scriitori, actori, prieteni și colegi ai poetului, consăteni și admiratori ai creației maestrului.

Între cei prezenți la manifestare s-a numărat și scriitoarea Olguța Creangă-Caia din Târgu Neamț, strănepoata povestitorului Ion Creangă: „Cinstim memoria celui care ne-a sfințit, prin opera sa, graiul, neamul și glia străbună! Eram odată la Chișinău cu înțelepții neamului, printre care și Grigore Vieru, și i-am spus: «Frate Grigore, eu am adus de-a lungul vremii peste o mie de copii olimpici din Basarabia străbună, în Tabără la Târgu Neamț». Credeam că o să se bucure. Și s-a bucurat, dar a zis: «Soră Olguța, de ce nu i-ai adus pe toți?!…». Am tăcut și mai tac încă…“, spune Olguța Creangă Caia, cunoscută pentru implicarea sa în diferite proiecte educative care au drept miză cauza românilor din Basarabia.

Casa părintească a lui Grigore Vieru a fost restaurată în cadrul unui proiect inițiat de Ministerul Culturii, fiind inaugurată în anul în care poetul ar fi împlinit 80 de ani.

De asemenea, în curtea casei-muzeu a fost dezvelit bustul poetului, pentru publicul larg fiind deschisă și o expoziție a creației lui Grigore Vieru, ce conține volume cu poezii editate pe parcursul anilor, manuscrise, fotografii, volume de traduceri și critică literară.

Pe data de 14 februarie s-au împlinit 80 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru, poetul „podului de cuvinte“, cel care a cântat toată viața lui dragostea de țară, de limba română și a visat la unirea între frați.  Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie, la două zile după accident, în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac.

„Marea poezie românească am descoperit-o nu la școală, pentru că ea era interzisă, ci din proverbele noastre care nu puteau fi interzise, din cântecele noastre populare pe care le auzeam pe la șezătorile la care mergeam cu soră-mea, din ghicitorile noastre… Basarabia e un copil cu inima în afara pieptului. Inima Basarabiei trebuie pusă la locul ei. Locul ei este limba română, istoria românilor, credința strămoșească“ (Grigore Vieru).

Irina NASTASIU