A evitat mașina și a intrat în TIR

Un bărbat de 46 de ani, din Roman, a fost implicat într-un accident ieri, pe E 85, în afara satului Traian, comuna Săbăoani. El a intrat cu mașina într-un TIR ce era parcat pe partea dreaptă a șoselei, după ce a încercat să evite impactul cu autoturismul din față. A tras dreapta de volan, dar s-a izbit de TIR-ul pe care nu a apucat să-l vadă. „Polițiștii care au efectuat cercetările la fața locului au stabilit că bărbatul de 46 de ani, din Roman, era sub influența băuturilor alcoolice, așa cum a indicat testul alcoolscopic, astfel că el este cercetat pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Romașcanul a scăpat cu răni ușoare. (C.I.)