Din sumarul ediției: „Editorial – Referendumul – un boicot de la Bruxelles”, de Monahia Fotini; „Sf. Neagoe Basarab – domnitorul rugător al neamului ro23mânesc”; „Părintele Justin Pârvu:
criza familiei, criza morală a societății”; „Părintele Justin Pârvu – ocrotitorul familiei noastre”, de Matean Alin Marius; Pr. Mihai-Andrei Aldea: Cei care nu sprijină căsnicia și familia își trădează părinţii și bunicii, străbunicii și toţi strămoșii”; „î.P.S. Anania, Mitropolitul Ardealului:
Să nu legiferăm egalitatea dintre bine și rău!”; „Biserica, despre referendumul pentru familie și căsătorie: Avem de ales între valori permanente și ideologii efemere”; „Arhimandrit Hrisostom Rădășanu: Iată-mă, priviți-mă! Fac politică, fac politica familiei și mă bucur de lucrul acesta!”; „P.S. Calinic Botoșăneanul: Ce-ar însemna dacă fiecare om ar cere legalizarea propriilor neputinţe?”; „Ieromonah Eftimie Mitra: Închideți portița anormalității!”; „Repere pentru veșnicie – Constantin Străchinaru”; „Prejudiciile noului Cod administrativ al României”; „Scrisoare retorică a limbii române”, de pr. Gabriel Ciofu; „Frânturi de gând în amintirea doamnei Aspazia Oțel Petrescu”, de Monahia Gavriila; „Rolul familiei în formarea intelectuală”,
de Ioan Vlăducă; „Destin – Poem închinat limbii române”, de Călin Teofil Cebotaru.
Un tată milostiv al neamului românesc
Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat „tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Cronicarul Gavriil Protul, în Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?… Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie”. Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: „Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale”.
A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească. A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, lucrare cu un conţinut moral-creştin. A introdus măsuri de susţinere a natalităţii, a încurajat meşteşugurile şi comerţul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Ţara Românească. A iubit pacea, „cu toţi vecinii fiind împăcat”, aşa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale ţara a traversat o perioadă de linişte şi prosperitate.
Sfântul Neagoe a adus ţării sale prestigiu şi strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmaşi un model de înţelepciune, credinţă, devotament şi patriotism. Şi-a crescut fiii în credinţă de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeş, remarcabilă prin măreţia, perfecţiunea proporţiilor şi decoraţiile sale şi considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia: „Şi aşa vom putea spune că adevărat că nu este aşa mare şi sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămseţea este mai predesupra acelora”.
Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Ţara Românească poate fi oricând un centru de rezistenţă creştină împotriva cotropitorilor păgâni şi că numai credinţa în Dumnezeu poate salva sufletul românesc de la pieire. „Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forţa lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credinţa în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credinţa şi iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creştină în problemele stăpânirii şi conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană şi creştină neatins şi nedepăşit de nimeni.” (Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti, Editura IBMBOR, București, 1987)
Irina NASTASIU