*Sunt însă condiții stricte, impuse în baza protocolului semnat între guvernele celor două state Muncitorii români care vor pleca în Israel vor beneficia de tratament egal cu al lucrătorilor locali *Viza și permisul de muncă sunt valabile timp de un an, dar pot fi prelungite până la 63 de luni
Românii pot lucra legal în Israel, însă trebuie să respecte anumite condiții stricte, convenite între guvernele din România și Israel.
Angajarea se face în baza Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcțiilor în Israel, încheiat între Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România și Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Fiecare lucrător selectat care ajunge în Israel în baza protocolului va primi o viză și un permis de muncă valabil pentru 12 luni, care pot fi extinse pentru perioade suplimentare de câte un an, cu condiția ca lucrătorul să aibă angajare legală și să nu aducă atingere condițiilor stabilite prin permisul de muncă, până la o durată maximă de 63 de luni. La sfârșitul acestei perioade lucrătorul trebuie să părăsească definitiv Israelul.
*Condițiile de muncă care se aplică lucrătorilor străini din sectorul construcțiilor
Lucrătorii români nu vor fi angajați în mod direct de către companiile de construcții din Israel, ci de contractori de forță de muncă autorizați să încadreze lucrători străini în domeniul mai sus-amintit. Acești contractori vor plasa lucrători companiilor de construcții licențiate, în diferite locuri, în funcție de cererile acestora. Contractorii de forță de muncă vor fi angajatorii direcți ai lucrătorilor din România și sunt obligați să le plătească salariile și alte drepturi în concordanță cu prevederile contractului de muncă și ale contractului colectiv de muncă aplicabil sectorului de construcții. Venituri estimate: salariul minim brut estimat a unui lucrător în construcții în Israel va fi de aproximativ 1.540 USD pentru 211 ore de muncă/lună. În afară de orele prestate, 29 de ore se vor plăti ca ore suplimentare.
Pentru fiecare oră în plus, lucrătorul va fi plătit în funcție de numărul de ore prestat suplimentar. În afară de această plată, contractorul de forță de muncă va face un depozit lunar în valoare de 700 NIS (shekeli) într-un cont bancar în numele lucrătorului, administrat de PIBA. Această sumă va constitui contul de plăți compensatorii și pensie pentru lucrător. Lucrătorul poate retrage fondurile acumulate în numele său la părăsirea permanentă și legală a Israelului. În cazul în care angajatul nu părăsește Israelul la data stabilită, fără un motiv justificat, o parte proporțională din suma câștigată va fi reținută pentru fiecare lună de întârziere și, după șase luni de întârziere, lucrătorul va pierde întreaga sumă. Contractorul de forță de muncă trebuie să asigure cazare lucrătorilor pe care îi angajează, precum și pentru o perioadă de cel puțin șapte zile după încetarea contractului. Unitatea de cazare trebuie să includă, printre altele: nu mai mult de șase lucrători în cameră, o zonă de dormit de cel puțin 4 metri pătrați de persoană, paturi individuale, dulapuri personale, încălzire și ventilație, iluminat decent și prize de energie electrică în fiecare cameră, apă rece și caldă în toalete, bucătărie și cabine de duș, chiuvete, cuptor, frigider, masă și scaune, mașină de spălat și un extinctor. Cazarea poate fi în barăci, iar paturile pot fi supraetajate. Contractorul de forță de muncă poate deduce lunar maximum 500 NIS din salariul muncitorului străin pentru cazare și cheltuielile aferente. Această sumă diferă în funcție de zona geografică din Israel în care se află lucrătorul și este actualizată anual.
*Asigurări medicale pentru muncitorii străini
Contractorul de forță de muncă trebuie să încheie lucrătorului pe care îl încadrează asigurare medicala privată pe parcursul perioadei de angajare. Contractorul de forță de muncă trebuie să îi înmâneze muncitorului un rezumat al poliței de asigurare, într-o limbă pe care acesta o înțelege. Contractorul de forță de muncă poate deduce o sumă care nu trebuie să depășească 125 NIS din salariul lucrătorului pentru a acoperi o parte din costul cu asigurarea medicală.
*Schimbarea contractorilor de forță de muncă
După finalizarea a cel puțin 30 de zile de muncă pentru contractorul de forță de muncă cu care lucrătorul a încheiat un contract înainte de sosire, sub rezerva dispozițiilor contractului său, și după ce s-a dat aviz legal în prealabil, un lucrător străin se poate transfera de la contractorul de forță de muncă la care este înregistrat, la alt contractor de forță de muncă autorizat, cu condiția ca ambele societăți să dețină permise valabile. Un astfel de transfer între contractori de forță de muncă autorizați este permis o dată pe trimestru, la sfârșitul fiecărui trimestru (1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie al fiecărui an). De asemenea, după 30 de zile de muncă, la fel cum este menționat și mai sus, transferurile vor fi permise în cursul unui trimestru, dacă angajatul, firma care transferă forța de muncă și firma care primește forța de muncă, își dau acordul, în scris, asupra transferului. În completare, în cazul în care un angajat dorește să schimbe contractorul de forță de muncă în cursul unui trimestru, din cauza unei încălcări grave a drepturilor sale de muncă de către angajatorul său actual, el poate cere permisiunea de a face acest lucru de la Ombudsmanul Drepturilor de Muncă ale Lucrătorului Străin din Ministerul Economiei, la nr de telefon: 0506240546.
Lucrătorilor români li se va cere să acopere cheltuielile de deplasare către și dinspre Israel. Persoana care ajunge în Israel fără intenția de a-și desfășura activitatea într-o manieră de bună credință pentru angajatorul cu care a semnat un contract de muncă sau care nu dorește și nu este gata și apt de muncă sau ale cărui declarații din cadrul solicitării de loc de muncă se dovedesc a fi false sau care și-a încetat activitatea și nu este înregistrat ca persoană încadrată în muncă, în mod legal, pe o perioadă de 90 de zile, poate fi deportat din Israel, după o audiere.
Lucrătorilor nu li se va solicita să plătească comision de recrutare sau taxe, direct sau indirect, în Israel sau în România. Dacă se descoperă că lucrătorilor li s-a solicitat să plătească comisioane ilegale, procesul de recrutare va fi suspendat.
*Costurile pentru lucrător, în legătură cu solicitarea locului de muncă și recrutarea
Lucrătorul va suporta taxa pentru examenul medical, taxa pentru emiterea cazierului, cheltuielile pentru deplasarea locală în România, biletele de avion pentru transportul internațional, așa cum este specificat mai sus. Lucrătorii aleși să lucreze în Israel vor fi selectați aleatoriu de către PIBA, dintr-o listă de lucrători calificați care au trecut testul de aptitudini. Nu mai mult de 75% din muncitorii care au trecut o astfel de testare vor fi aleși să lucreze în Israel. Români ajunși în Israel vor beneficia de tratament egal cu al lucrătorilor locali, de legislația în domeniul muncii în Israel și de prevederile Protocolului, inclusiv zile de concediu, concediu medical plătit, salariu de recuperare etc., așa cum vor fi prevăzute în contractul de muncă, care va fi semnat între contractorul de forță de muncă și lucrător, înainte ca acesta să ajungă în Israel cu scopul de a începe munca, și în manualul drepturilor pe care îl va primi.
V. ANDRIEȘ