Ceea ce se întâmplă în Grecia, la nivelul sistemului politic, se înscrie perfect în tiparele populismului. Este, cumva, paradoxal că locul unde, în urmă cu peste două mii de ani, lua naștere democrația, a devenit astăzi terenul fertil al unui fenomen care, atentând la funcționalitatea democratică, afectează, dată fiind criza economică profundă, la care se adaugă, mai nou, cea provocată de emigranții din Orientul Apropiat, însăși funcționalitatea Uniunii Europene. O vorbă străveche, ce-și găsește originea în epoca războiului troian, spune că trebuie să te ferești de greci, mai ales atunci când îți fac daruri. Ceea ce face Alexis Tsipras, oferind europenilor și propriului popor „darul“ demisiei sale, pe care a anunțat-o acum câteva zile, nu face decât să adâncească cercul vicios al populismului. În aparență, demisia lui Tsipras pare a fi, dacă este să se confere credibilitate discursului său, un act de responsabilitate. „Simt că am obligația morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză“. De fapt, dată fiind condiția economică deosebit de delicată a Greciei, liderul Syriza se joacă în continuare cu soarta țării sale. Realitatea este aceea că, între timp, planul de austeritate convenit cu autoritățile europene i-a determinat pe 40 de deputați ai propriului partid să nu mai susțină proiectul guvernamental al lui Tsipras. Totuși, planul de asistență a trecut de votul Parlamentului elen, grație ajutorului venit dinspre stânga moderată, aceea a social-democraților din PASOK, dar și dinspre dreapta, acolo unde se situează, ideologic, partidul Noua Democrație. Dacă ar fi cu adevărat responsabil, liderul Syriza ar fi putut să continue punerea în aplicare a acestui plan, sprijinindu-se de voturile parlamentarilor din cele două partide și configurând, chiar, o altă coaliție majoritară. În realitate, ceea ce el urmărește este o nouă legitimare populară, care să-l propulseze din nou la putere si să-i ofere oprtunitatea de a le demonstra atât adversarilor săi interni, cât și oficialilor europeni că e o nucă tare.
Ca și referendumul, plebiscitul reprezintă un instrument ce poate asigura funcționalitatea unui regim democratic aflat în criză. Însă, atunci când sunt folosite în exces, și referendumul, și plebiscitul devin arme ale populismului. Este exact ceea ce putem observa în cazul Greciei din momentul în care Alexis Tsipras a ajuns la putere. Votul popular reprezintă, pentru existența oricărei democrații, o condiție necesară, nu însă și una suficientă. Cu alte cuvinte, nu putem reduce funcționalitatea democratică la votul popular, cu atât mai mult cu cât poporul sau majoritățile populare pot să ia decizii greșite prin exprimarea votului. E foarte probabil ca, pe data de 20 septembrie, atunci când sunt programate alegerile parlamentare, grecii să se adâncească în cercul vicios al populismului, întreținând iluzia că se pot salva economic și politic spunând „nu“ Europei. În acest caz, vom constata doar că „darul“ lui Tsipras, demisia de pe 20 august, își va fi atins scopul. Tocmai din această perspectivă autoritățile europene au transmis avertismentul referitor la punerea cât mai rapidă în aplicare a planului de austeritate, acestea înțelegând că jocul pe care îl face iresponsabilul (fost) premier al Greciei nu este decât unul de amânare, dar și unul care adâncește dezastrul în care se află propria-i țară. Iar lucrurile se întâmplă așa întrucât esența vicioasă a populismului este sacrificarea interesului public de dragul puterii, prin apel, culmea, la legitimitatea populară. Dar poate că, în ultimul ceas, și grecii vor înțelege că trebuie să se ferească de „darurile“ populiste ale lui Tsipras.
Dan MISĂILĂ