Două persoane au fost găsite decedate în locuri publice, în ziua de 7 iunie 2015. Potrivit echipajelor de salvare solicitate prin Serviciul Unic 112, trupurile nu prezentau urme vizibile de violenţă.
Primul găsit decedat a fost un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, care la ora 7 zăcea pe un drum din comuna Negreşti. Un sătean a dat alarma, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de salvare. Bărbatul a fost găsit decedat, fiind deja cianotic, semn că moartea a survenit cu câteva ore mai devreme. Cadavrul a fost lăsat la locul solicitării, pentru a fi ridicat cu maşina Serviciului de Medicină Legală Neamţ. Necropsia va stabili cauza morţii.
Câteva ore mai târziu, şi la Poiana Largului s-a dat alarma. O femeie în vârstă de 41 ani a căzut ca secerată, pe drum, fără nicio şansă de a fi readusă în simţiri. Echipajul medical EPA sosit la solicitarea unor săteni a iniţiat manevrele de resuscitare, însă femeia intrată în stop cardiorespirator nu a mai putut fi salvată. A fost lăsată la faţa locului, pentru a fi preluată de maşina SML. Şi în acest caz va fi dat un „verdict” după efectuarea necropsiei. Trebuie menţionat faptul că pe trupul femeii nu erau urme vizibile de violenţă.
Geanina NICORESCU