* În schimbul bijuteriilor, victima a primit tinichele
Inventivitatea şarlatanilor nu are limite în momentul când vine vorba să găsească naivi. Cu atât mai uşor cu cât îşi stabilesc drept victime persoane în vârstă, cu teamă de Dumnezeu şi pe care suferinţa altor semeni îi mişcă într-atât încât să accepte daruri care le cad oarecum de sus, fără prea mult efort. Cât priveşte preţul pentru aceste daruri, îşi dau seama cam târziu că e mult prea mare, mai ales că le acceptă de la persoane necunoscute.
Este şi cazul unei femei de 54 de ani, din Roman, care marţi după-amiază a permis unei dame pe care nu o cunoştea să-i ofere bijuterii din aur doar cu scopul ca femeia să se roage pentru sănătatea unei rude care a suferit un accident rutier. Adică, disperarea celei în stare să apeleze la mijlocitori pentru a capta atenţia divinităţii nu i-a dat nici o secundă de gândit femeii care, binevoitoare, a acceptat lanţul şi două ghiuluri de culoare galbenă în schimbul promisiunii de a se ruga pentru viaţa celui rănit. Ce a urmat este de domeniul camerei ascunse, dacă n-ar fi de luat aminte.
“Persoana necunoscută i-a cerut reclamantei să dea jos de la gât lanţul său din aur şi verigheta pentru ca obiectele oferite de ea să aibă efect asupra rugăciunilor. Femeia s-a conformat, iar bijuteriile ei au fost legate de această persoană într-o batistă la colţul bluzei pe care o purta reclamanta”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Numai că, după ce s-au despărţit, femeia de 54 de ani a desfăcut nodul unde ştia că se află bijuteriile sale şi în loc de acestea a găsit un şerveţel mototolit şi o monedă de 50 de bani. Atunci a realizat că a fost păcălită şi a mers glonţ la poliţie să reclame cele petrecute, sperând ca poliţiştii să dea repede de urma infractoarei.
Poliţia Roman a dat semnalmentele suspectei la toate unităţile de poliţie din judeţ pentru a fi identificată şi depistată. Aceasta are în jur de 45 – 50 de ani, înălţime de 1,60-1,65 metri, părul lung, negru prins în coadă împletită, fiind îmbrăcată cu bluză albastră, pantaloni negri, iar ca semn particular are tatuat pe obrazul stâng o aluniţă. În cauză a fost deschisă o anchetă privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Pentru a nu fi victime sigure, poliţiştii recomandă să nu daţi atenţie unor astfel de oferte venite de la persoane necunoscute, iar dacă sesizaţi ceva suspect să sunaţi de îndată la 112.
Cristina IORDACHE