* O gravidă din Oniceni a mers 3 km prin zăpadă, ”cărată” de viceprimar şi un consilier local
* Dializaţii din Oniceni, adunaţi cu căruţa de prin sate
* Un bărbat din Podoleni a murit îngheţat în zăpadă
Sate-ntregi au rămas izolate din cauza viscolului, începând de luni seara, iar pe unele drumuri judeţene nu s-a mai putut circula deloc sau doar „pe un fir”. Ieri, la ora 10 erau blocate 10 drumuri judeţene şi 9 comunale, astfel încât în 37 de sate nu se putea ajunge cu maşina. Trei ore mai târziu, cu toate că drumarii au făcut tot posibilul pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil, viscolul a menţinut obturate 9 drumuri judeţene şi tot atâtea comunale. La ora 15 încă erau impracticabile traseele David-Talpa, Izvoare-Racova, Urecheni-Timişeşti, Stejaru-Valea Ursului, Trifeşti-Climeşti, Davideni-Ţibucani, Bâra-Stăniţa şi Boghicea-Nistria. Autobuzele nu au circulat. Un bolnav din Hoiseşti, comuna Mărgineni, cu probleme din cauza sondei vezicale, a solicitat salvarea ieri dimineaţă, dar drumul era impracticabil, aşa încât ambulanţa nu a putut răzbate printre nămeţi decât abia după-amiază, când „i-a deschis drumul” o autofreză de la Drupo. Purtătorul de cuvânt la Prefectura Neamţ, ne-a declarat că pe traseele pe care viscolul a pus stăpânire se acţionează inutil cu utilajele, pentru că în spatele lor se aşterne la loc zăpada: „Cu toate acestea, acolo unde apar urgenţe medicale trimitem utilaje de deszăpezire pentru ca ambulanţele să preia pacienţi cât mai repede posibil”.
* „Numai cu tancul s-ar putea ajunge la Gorun”
„În zona Roman întâmpinăm cele mai multe probleme; sunt locuri unde nici utilajele nu mai fac faţă viscolului şi avem salvări blocate în nămeţi”, spunea ieri, la amiază, dr. Puşa Creţu, directorul medical de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ. Cea mai grea intervenţie a durat 6 ore, timp în care o gravidă care trebuia preluată din satul Gorun, comuna Oniceni, putea naşte fie acasă, neasistată medical, fie în zăpadă, pe drumul pe care a trebuit să-l parcurgă pe jos, pentru a ajunge până la ambulanţă. „În seara de 7 ianuarie, la ora 22.39 am trimis prima autosanitară spre comuna Oniceni, pentru a prelua o gravidă în vârstă de 30 de ani, cu sarcină la termen. Din păcate, salvarea a rămas blocată în zăpadă. Am trimis o altă autosanitară, pe un alt traseu, prin Poienari. Cu foarte mare greutate, ajutată de utilaje ale primăriei, salvarea a ajuns, după două ore de chin, în comuna Oniceni. Dar nu a putut răzbate până în satul Gorun”, a mai spus dr. Creţu. Biata gravidă a trebuit să meargă, efectiv, pe jos nu mai puţin de 3 kilometri, până în satul alăturat, de unde a fost transportată cu o căruţă, până la dispensar, unde a primit un calmant şi a fost încălzită în pături. „În Gorun numai cu tancul s-ar putea ajunge”, a spus primarul Ioan Duminecă. „Astă noapte s-au dus după gravidă viceprimarul şi un consilier local şi au sprijinit-o să meargă pe jos, prin zăpadă, până în satul vecin O asistentă care locuieşte în comună a fost chemată de acasă, pentru a avea grijă de femeie până la venirea ambulanţei. Din fericire, naşterea nu s-a produs în dipensar”. La ora 4.30 dimineaţa, pacienta a ajuns, în sfârşit, la spitalul din Roman. La nici jumătate de oră, femeia a născut pe cale naturală. În comuna Oniceni, însă, problemele au rămas. Doi dializaţi, din alte două sate izolate, Petrosu şi Solca, au trebuit căraţi cu căruţele până în centrul comunei, de unde au putut fi luaţi cu ambulanţa şi duşi la spital.
* Un bărbat a murit îngheţat
Din păcate, gerul cumplit care a pus stăpânire pe judeţ în noaptea de 7 spre 8 ianuarie a cauzat şi moartea unui om. Ieri dimineaţă, la ora 7, salvarea a fost solicitată la Podoleni, unde un om zăcea pe marginea drumului, închircit. „Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, era în stare de hipotermie severă, în stop cardiorespirator. Nu a răspuns manevrelor de resuscitare ale echipajului salvării, însă conform procedurii persoana în cauză a fost transportată la spital, unde a fost declarată decedată”, a afirmat dr. Puşa Creţu. Urmează ca poliţiştii să stabilească, în urma investigaţiilor, care este identitatea bărbatului găsit fără suflare.
* „Aştept autofreza de la 4 dimineaţa!”, a spus viceprimarul comunei Făurei
Viscolul a creat probleme serioase pe toate arterele, pe drumurile judeţene s-au format suluri de zăpadă, iar cele săteşti sunt pur şi simplu „înghiţite” de zăpadă. Primarii au foarte puţine utilaje în dotare şi nu fac faţă solicitărilor. De aceea, unii dintre edili au cerut ajutorul celor de la Drupo, dar suprasolicitarea îşi spune cuvântul. „E ora 12 şi stau cu comuna blocată. Pe drumul judeţean Făurei- Climeşti nu se poate circula. De la 4 dimineaţa (ieri-n.r.) aştept o autofreză de la Drupo, dar degeaba”, ne-a spus viceprimarul Vasile Miron. Şi Daniel Cucu, viceprimarul din Dulceşti era îngrijorat pentru că toate cele 6 sate ale comunei erau izolate. „Viscoleşte continuu şi parcă s-a mai înteţit pe la amiază. O femeie dintr-un cătun trebuia dusă la dializă şi n-am avut altă soluţie decât să o urcăm în utilajul de deszăpezire şi să o ducem până la ieşirea din comună, unde aştepta ambulanţa. În rest, scoatem utilajele degeaba. Avem un buldoescavator, un tractor cu lamă, dar nu ne ajută cu nimic să le punem la treabă, pentru că viscolul aduce imediat zăpada înapoi. Aşteptăm autofreza de la centru, că numai un astfel de utilaj pate debloca drumul Dulceşti-Văleni”.