În curând, lângă cele două firme de PVC cu “Consiliul Local” şi “Primăria Girov”, mai poate apărea una: „Prefectura Neamţ – Punct de lucru CONTROALE”
*După cel care este acum în desfăşurare, mai urmează alte două, anunţă prefectul
După modelul firmelor care, dacă în afară de activitatea de la sediul principal, desfăşoară în mod consecvent operaţiuni în alte locuri trebuie să le declarare “puncte de lucru”, şi Prefectura Neamţ poate înfiinţa, pentru o bună bucată de timp, un fel de departament propriu la Girov.
Pe lângă controlul actual care vizează, exclusiv, activitatea secretarului Adriana Roca din iunie 2012 până în present, este foarte-foarte posibil ca, în curând, în comuna nemţeană cea mai răscolită de duelurile administrative-politice să mai “descalece” alte două controale, trimise tot de Prefectura Neamţ.
O a doua echipă de control ar urma să verifice pretinsele nereguli legate de terenuri şi împroprietăriri, aspecte aduse la cunoştinţa prefectului în urmă cu câteva zile, când vreo 30 de giroveni au protestat în faţa Prefecturii. „Aşteptăm, cum am stabilit la întâlnirea cu acei cetăţeni, ca ei să depună sesizări scrise la Registratura Prefecturii. Până acum (n.r. – luni dimineaţa), din câte ştiu eu, a fost depusă o singură sesizare. Probabil că oamenii lucrează la aceste documente. Dar aşa cum am promis, când se vor aduna mai multe, voi trimite o altă echipă de control acolo, strict pe această problematică”, a precizat Vlad Angheluţă.
O a treia echipă de inspectori ai Prefecturii Neamţ va efectua o nouă verificare, gen control de fond, pe toate actele emise de autorităţile locale din Girov. Adică pe hotărârile de Consiliu Local şi pe dispoziţiile de primar emise atât de Vasile Olaru cât şi de viceprimarii care s-au succedat şi care au preluat atribuţiile de şef al Executivului local.
Una peste alta, comuna Girov este în acest moment în nedorita ipostază de a fi „calul breaz” al administraţiilor locale din Neamţ. Primarul comunei a fost demis prin ordin de prefect, Vasile Olaru a contestat şi Justiţia încă nu s-a pronunţat deşi legislaţia prevede o analiză cu celeritate a cazului (maximum 30 de zile). Pe acest background de nesiguranţă (revine sau nu Olaru), bătălia acerbă din Consiliul Local unde se schimbau viceprimarii pe bandă rulantă a căpătat accente paranoice, miza viceprimarului care devine primar interimar accentuând starea de fapt.
Cert e că, din cei 15 consilieri locali, nu mai puţini de 7 au fost, din iunie 2000 până acum!, viceprimari sau viceprimari delegaţi (adică adjuncţii viceprimarilor cu rol de primar). Ba unii – Florinel Sarion, Valeriu Andrieş – chiar de mai multe ori…
Controlul care se desfăşoară acum la Girov înseamnă – tradus în cifre – un fapt nemaiântâlnit până acum: nu mai puţin de 4 inspectori din Prefectură verifică activitatea din ultimii doi ani ai secretarului Adriana Roca. Doi din cei patru sunt din Corpul de Control ai Prefectului, iar ceilalţi doi de la Compartimentul Legalitatea actelor.
Această verificare a fost solicitată de Comisia de Disciplină a Secretarilor, care analizează cazul Adriana Roca în urma mai multor sesizări înaintate şi de fostul primar Vasile Olaru dar şi de mai mulţi consilieri locali. Aceasta este acuzată că a încălcat statutul funcţionarilor publici şi că s-a implicat în duelurile politice din cadrul Consiliului Local în favoarea taberei lui Florinel Sarion (cel care este acum viceprimar cu atribuţii de primar).
După acest control, echipa trimisă de prefect la Girov trebuie să prezinte un raport Comisiei de Disciplină (din care face parte subprefectul judeţului, secretarul CJ şi un secretar de primărie ales de ceilalţi secretari). Următoarea întrunire a acesteia pe cazul Roca este programată la începutul lunii iunie. Rămâne de văzut dacă la primul termen se va da şi o soluţie pe acest caz sau comisia va stabili că mai are de făcut şi alte verificări.
Daniel VINCA
D-le Prefect Vlad Angheluta la Primaria Petricani cand trimiteti reprezenti pentru o verificare amanuntita deoarece lucrurile sunt mai grave decat la Primaria Girov