O femeie în vârstă de 43 de ani, din Sabasa- Borca a murit, ieri, după ce soţul i-a secţionat artera femurală cu o motocoasă. Cazul este cercetat de poliţişti, pentru că nu sunt foarte clare împrejurările în care s-a produs fapta. Se pare că bărbatul a pornit maşinăria într-o magazine, iar când a vrut să iasă, s-a împiedicat, lângă soţia care se afla în prag, nimerindo cu lama motocoasei exact într-un picior. Echipajul de salvare trimis la faţa locului în urma unui apel la 112 a găsit victima în stop cardio-respirator. Au fost iniţiate manevre de resuscitare, care au continuat la spitalul din Piatra Neamţ. După ce a fost scoasă de trei ori din stop cardiac, femeia a decedat. Potrivit cadrelor medicale din UPU, femeia a suferit o secţiune a arterei femurale, zona fiind puternic vascularizată, astfel încât a pierdut foarte mult sânge şi nu a mai putut fi salvată. “Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În cauză se procedează la audieri, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul”, a precizat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț.
Geanina NICORESCU