8 săli de operaţie se deschid la Spitalul Roman

managerPalanceanu

Începând cu această lună Spitalul Municipal de Urgenţă Roman are în funcţiune un nou bloc operator format din 8 săli moderne echipate corespunzător pentru a face faţă nevoilor pacienţilor şi, pentru a uşura munca medicilor. La etajul al II-lea vor exista trei săli pentru chirurgia deschisă, laparoscopică şi endoscopică. Celelalte săli de operaţii vor fi la etajul al –III-lea şi, sunt împărţite fiecărei secţii astfel: o sală mică pentru intervenţiile fără anestezie pentru secţia ORL, încă o sală destinată chirurgiei deschise şi două săli pentru secţia ortopedie, iar ultima sală de operaţii este pentru oftalmologie. Acest bloc operator funcţionează cu un personal unic care va beneficia de sporul prevăzut de lege pentru această muncă. Deschiderea acestui bloc operator va face posibilă de acum în acolo intervenţia rapidă a medicilor în cazurile speciale fără a mai fi nevoiţi a aştepta eliberarea şi sterilizarea sălilor de operaţii. Munca depusă pentru realizarea noului bloc operator a fost de lungă durată fiind stabilite încă din faza de proiect circuitele într-aşa fel încât să fie respectate toate standardele medicinei moderne. Reamintim că Spitalul Muncipal de Urgenţă Roman este un spital de gradul II la fel ca şi Spitalul Judeţean Neamţ.

„Finalizarea acestor lucrări vor duce la uşurarea bunei desfăşurări a actului medical fiind un real sprijin pentru medici în programarea operaţiilor cât şi pentru pacienţi”, a declarat managerul spitalului, medicul Cătălina Pălăncianu.

Dan VASILIU