Intersecțiile morții

IntersectiiDupă foarte mulți ani de când în unele dintre intersecțiile din Neamț s-au petrecut tragedii până la pierderea de vieți omenești, consilierii județeni au abordat ieri subiectul privind starea a patru dintre aceste, insistând asupraintersecțieide la Girov care comunică cu Dobreni și Roznov. „Nu am reușit să scot toate avizele până astăzi, de aceea propun procedură extraordinară pentru această intersecție și pentru cea de la Hanu Ancuței, plus cea de la Izvoare“, a spus președinta Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan.

Mihai Alexandru a adăugat un alt punct rutier sensibil din zonaIzvoare-Mărgineni,„chiarla capătul localității Izvoare- drum comunal spre Dumbrava Roșie, care nu este semnalizată“.

„Ținând cont că la Girov este imperios necesar să se intervină, pentru că acolo s-au produs, de-a lungul timpului, o grămadă de accidente care s-au soldat cu pierderi de vieți omenești, vreau să începem cu această intersecție“, a spus șefa CJ.

„Începând cu 9 martie, am pregătit documentația pentru această intersecție, suntem în fază de finalizare și pentru celelalte trei. Avem inventariate intersecțiile considerate a fi zone periculoase“, a spus directorul tehnic Doru Conachi.

Potrivit monitorizărilor, accidentele de la Girov – Dobreni-Dochia sunt cauzate în principalde neatenție, dar și de modificările de infrastructură care s-au făcut la modernizarea drumului în 2010. „Prin lărgirea drumului, se pierde semnalizarea rutieră și se dă impresia că ești pe drum cu prioritate. Ea este semnalizată conform legii, doar că șoferilor le dau această impresie,că arfi pe drum cu prioritate. Ea este semnalizată conform normativelor în vigoare, a fost în atenția noastră din 2010, când a fost modernizat drumul. Se are în vedere decongestionarea întrebenzi prin accelerare-decelerare și eliberarea ei într-un timp foarte scurt“, a precizat Conachi.

Aceeași problemă care pare sănu se mai termine, cel puțin de după 1989, este reprezentată de furtul indicatoarelor sau distrugerea lor.„În ce hal se fură aceste semnalizatoare, cum se fură, câți bani s-au cheltuit, trebuie să știe toată lumea“,a spus vicepreședintele Dan Vasiliu.

Consiliul Județean a „strâns probe“ de la fiecare punct rutier devalizat, acțiune fără efecte practice, dar numai bună de conștientizat lumea.„Am să vin cu fotografii să vedeți cum «o parte» (Conachi s-a ferit să spună care parte, pe care o știe toată lumea) a cetățenilor tratează această problemă. Și-au bătut joc de eforturile noastre. Am luat decizia de a le înlocui, dar eforturile noastre sunt zadarnice“, a precizat Doru Conachi.

Un panou pe care nu știe nimeni unde să-l pună

Consilierul Gabi Pavăl a propus să se delimiteze printr-un panou frumos granița dintre Neamț și Harghita,pentru că, spune el, „între Harghita și Neamțnu știe nimeni unde e granița, când se intră în județul Neamț“. Propunerea i-a înveselit pe colegii lui, care știu că nenumărate întâlniri între autoritățile publice din Harghita și cele din Neamț (Prefecturi, Consilii Județene, primarii comunelor de graniță, Oficiile de cadastru), nu au dus la nici un rezultat. „Chiar că nu știe nimeni nu s-a putut stabili nici până acum“, a spus vicepreședintele Manoliu, completat de colegul său de etaj Dan Vasiliu: „Chiar că nu știe nimeni!“

Mariana OLTEAN TUDOSE