Juniorii I au pierdut derby-ul de la Bacău

16/02/2016

 

Știința Bacău – LPS Piatra Neamț 49-36 (25-16)

Handbaliștii juniori I de la LPS Piatra Neamț au suferit cea de-a treia înfrângere din actuala stagiune a campionatului național, după ce au cedat cu 36-49 pe terenul liderului din seria întâi, Știința Bacău. Confruntarea din orașul lui Bacovia a fost un duel între cei 2 foști antrenori de la Știința Dedeman Bacău, Gabriel Armanuși Stelian Bursuc, iar câștig de cauză a avut primul, care beneficiază în actuala stagiune de un lot valoros, în care se regăsesc cei mai buni handbaliști din zona Moldovei. Oaspeții de la Piatra Neamț au încercat să facă față adversarului, au reușit în unele momente, însă per total, gazdele au fost mai eficiente și, după ce au condus cu 25-16 la pauză, s-au impus în cele din urmă la o diferență de 13 goluri, scor 49-36. După înfrângerea de la Bacău, Bibirigși compania au rămas cu 26 de puncte pe poziția a doua în clasamentul seriei întâi și nu mai pot rata prezența la turneul semifinal. LPS Piatra Neamț va juca în ultima rundă a sezonului regulat, pe teren propriu cu LPS Suceava, după care va participa la cele două turnee de sală. De partea cealaltă, Știința Bacău a rămas neânvinsă în campionat după victoria cu LPS Piatra Neamțși cu un total de 30 de puncte conduce în ierarhia seriei întâi.

Rezultate, etapa 13

LPS Iași – LPS Onești 40-8 (18-2)

Știința Bacău – LPS Piatra Neamț 49-36 (25-16)

LPS Roman – LPS Vaslui 35-36 (18-17)

LPS Suceava a stat

Clasament

1.Știința Bacău  11  11  0  0  458-297  30p

  1. LPS Piatra Neamț 11 8  0  3  349-290  26p
  2. LPS Vaslui 11 7  1  3  345-362  24p
  3. LPS Iași 11 5  1  5  313-351  21p
  4. LPS Suceava 11 4  0  7  325-333  17p
  5. LPS Roman 12 3  0  9  361-398  16p
  6. LPS Onești 11 0  0  11  211-431  5p

Eșec și pentru junioarele I de la LPS Piatra Neamț

ACS Tescani – LPS Piatra Neamț 38-34 (16-16)

Runda a 14-a a campionatului național a fost una nefastă pentru handbalistele junioare I de la LPS Piatra Neamț, care la finele săptămânii trecute au pierdut la o diferență de 4 goluri, scor 34-38, partida din deplasare cu ACS Tescani. Elevele pregătite de Luminița Ciocârlan și Crina Maxim au făcut o primă repriză destul de bună în fața fetelor de la Tescani, iar la pauză cele două combatante au intrat la egalitate la vestiare, scor 16-16. În partea a doua, oaspetele nu au avut puterea necesară să mențină același echilibru, iar la final s-au văzut învinse cu 34-38. Din păcate, după eșecul de duminică, Tănăseleași compania și-au compromis șansele de a se califica la turneul semifinal, aflându-se în acest moment la 4 puncte de ultimul loc, 4, care permite calificarea în faza superioară a campionatului. Junioarele I de la LPS Piatra Neamț își pot însă asigura prezența la turneul semifinal, la cele două turnee de sală, care vor avea loc după încheierea sezonului regulat. Primul va debuta pe data de 24 martie într-o localitate ce va fi stabilită ulterior. LPS Piatra Neamț a încheiat prima parte a campionatului pe poziția a șasea în clasamentul seriei întâi, cu 9 puncte, după 4 victorii, un rezultat de egalitate și 7 eșecuri.

Rezultate, etapa 14

LPS Vaslui – LPS Suceava 40-10 (19-4)

ACS Tescani – LPS Piatra Neamț 38-34 (16-16)

LPS Iași – LPS Roman 20-26 (19-15)

Clasament

1.LPS Roman  12  9  1  2  351-275  19p

  1. CSS Târgu Neamț 12 8  1  3  308-266  17p
  2. LPS Vaslui 12 7  0  5  344-303  14p
  3. ACS Tescani 12 6  1  5  366-329  13p
  4. LPS Iași 12 6  0  6  310-281  12p
  5. LPS Piatra Neamț 12 4  1  7  344-335  9p
  6. LPS Suceava 12 0  0  12  169-403  -1p

Junioarele II au cedat acasă cu LPS Botoșani

LPS Piatra Neamț – LPS Botoșani 20-23 (11-11)

Nici handbalistele junioare II de la LPS Piatra Neamț nu au avut mai mult noroc în etapa de la finele săptămânii trecute, după ce au cedat cu 20-23 confruntarea de pe teren propriu cu LPS Botoșani. Sportivele de la Piatra Neamț au jucat mai bine în primele 30 de minute, când la pauză scorul era egal, 11-11, însă au fost depășite în repriza a doua, câștigată de echipa vizitatoare cu 12-9. S-a terminat 23-20 pentru LPS Botoșani, în formația pietreană a rămas cu 23 de puncte pe poziția a treia în clasament și are șanse foarte mari să participe la turneul semifinal din luna marte. Handbalistele pietrene mai au de jucat un singur meci din sezonul regulat, în deplasare la LPS Iași, confruntare care se va disputa sâmbătă, 20 februarie. În competiția masculină, juniorii II de la LPS Piatra Neamț au stat în etapa cu numărul 14 și vor aborda primul turneu semifinal de pe locul al doilea în clasamentul seriei A, cu 27 de puncte. În celelalte meciuri ale etapei a 14-a masculine s-au consemnat rezultatele, LPS Iași – LPS Roman 23-23, LPS Botoșani – LPS Suceava 22-35 și Știința Bacău – LPS Vaslui 42-18.

Rezultate, etapa 13, junioare II

LPS Piatra Neamț – LPS Botoșani 20-23 (11-11)

LPS Suceava – LPS Vaslui 27-34 (11-18)

LPS Roman – LPS Iași 22-21 (8-14)

CSS Bacău a stat

Clasament

1.LPS Roman  12  12  0  0  36-229  33p

  1. LPS Iași 11 7  0  4  288-218  23p
  2. LPS Piatra Neamț 11 7  0  4  288-231  22p
  3. LPS Botoșani 11 6  0  5  258-243  21p
  4. LPS Vaslui 11 5  0  6  18p
  5. CSS Bacău 11 1  0  10  211-322  10p
  6. LPS Suceava 11 1  0  10  190-333  10p

Victorie pentru junioarele III

LPS Piatra Neamț – CS Sport Onești 27-24 (15-8)

Handbalistele junioare III de la LPS Piatra Neamț au încheiat prima parte a sezonului cu o victorie, după ce duminică s-au impus cu 27-24 în partida de pe teren propriu cu CS Sport Onești. Elevele pregătite de Andreea Savin au avut serios de muncit pentru a obține cele 3 puncte, în special în repriza a doua când oaspetele s-au apropiat destul de pericos pe tabelă. Gazdele au avut un avantaj liniștitor la pauză, de 7 goluri, scor 15-8, însă în repriza a doua fetele de la Onești au jucat mult mai curajos, au redus din handicap, însă la final, gazdele au avut câștig de cauză, impunându-se la o diferență de 3 goluri, scor 27-24. După succesul de duminică, LPS Piatra Neamț a ajuns la 25 de puncte și s-a apropiat de doar două lungimi de undă de ultimul loc care duce la turneul semifinal, locul 4, ocupat în acest moment chiar de adversarele de la Onești. Totul se va decide după cele două turnee semifinale, iar primul va începe pe data de 10 martie. În competiția similară masculină, LPS Piatra Neamț a cedat cu 13-22 partida din deplasare cu LPS I Vaslui, după ce la pauză gazdele au condus cu 11-7. După înfrângerea de la Vaslui, elevii profesorilor Adriana și Răzvan Caba au rămas cu 20 de puncte pe poziția a șasea și au de recuperat două puncte pentru a merge la primul turneu semifinal. Pietrenii vor încheia prima parte a sezonului sâmbătă, pe teren propriu, cu LPS II Vaslui. În celelalte jocuri ale etapei a 13-a s-au înregistrat rezultatele: LPS II Vaslui – LPS Suceava 27-34, CSU Suceava – ACS Campionii Vaslui 22-36 și LPS Roman – LPS Iași 34-36.

Rezultate, etapa 14, junioare III

LPS Piatra Neamț – CS Sport Onești 27-24 (15-8)

LPS Vaslui – CSS Bacău 28-14 (16-6)

LPS Iași – LPS Roman 34-9 (17-6)

LPS Suceava – HC Buhuși 11-24 (6-12)

Clasament

1.LPS Vaslui  14  13  0  1  424-305  34p

  1. LPS Iași 14 10  0  4  368-290  29p
  2. HC Buhuși 14 10  0  4  319-239  28p
  3. CS Sport Onești 14 9  0  5  378-273  27p
  4. LPS Piatra Neamț 14 8  0  6  378-321  25p
  5. LPS Roman 14 3  0  11  230-402  14p
  6. LPS Suceava 14 3  0  11  294-364  7p
  7. CSS Bacău 14 0  0  14  99-296  -7p

Unic joacă astăzi restanța cu Alba Blaj

Voleibalistele de la Unic Piatra Neamț vor întâlni astăzi, pe teren propriu, pe Alba Blaj, într-un meci restanță ce contează pentru etapa a 15-a a diviziei A1. Inițial, partida trebuia să aibă loc pe data de 6 februarie, însă a fost amânată la cererea formației ardelene, care în acea perioadă era angrenată în cupele europene. Pauza nu a ajutat-o însă prea mult pe campioana României, care la jumătatea săptămânii trecute a pierdut cu 0-3 partida de pe teren propriu cu nemțoaicele de la Schweriner, din Cupa CEV. Oricum, formația din Ardeal este favorită la victorie în duelul cu fetele de la Piatra Neamț, în primul rând datorită diferenței de valoare dintre cele două loturi,dar și a poziției din clasament. Alba Blaj este lider în competiția internă, cu 44 de puncte, unde nu a pierdut niciun meci. De partea cealaltă, elevele pregătite de Mihaela Voivod se află pe locul 8 în clasament, cu 17 puncte, iar la finele săptămânii trecute a bătut cu 3-0, în deplasare, pe Rapid București. Partida de la sala Polivalentă va începe la ora 18 și va fi arbitrată de cuplul, Bârsan – Gorban.

Celelalte meciuri ale etapei a 15-a s-au încheiat cu următoarele rezultate: CSM București – Universitatea Cluj 3-0, Medicina Târgu Mureș – Știința Bacău 3-2, Municipal Craiova – CSM Târgoviște 0-3, CSM Lugoj – Rapid București 3-0 și Penicilina Iași – Dinamo București 0-3.