- Nașule, patronule
Soții B – patroni – au cerut băncii un credit de câteva miliarde pentru investiții, solicitând finilor să garanteze cu casa lor. Finii au zis: „Săru’ mâna nașule și săru’ mâna nașă, nu se poate să nu vă ajutăm, cum și voi ne-ați ajutat și ne-ați creștinat, cât e să dăm o semnătură la notariat, plus că vă știm oameni serioși și afacerea vă merge bine, deci nu vor fi probleme“.
Dar au fost probleme, nașii nu și-au putut plăti datoria, banca a scos casa finilor la vânzare și chiar au vândut-o.
Odată finii rămași pe drumuri, nașii i-ar fi primit în casa lor, dacă aceasta nu ar fi avut aceeași soartă.
Teoretic, în asemenea cazuri, finii se puteau îndrepta împotriva nașilor pentru a-și acoperi paguba. Dar dacă nașii au pierdut și ei totul, ce să le mai ia finii, oricâte hotărâri judecătorești ar fi obținut?
Iată, deci, performanța: Poți să faci o afacere proastă și fără să fii om de afaceri; e de ajuns să fii fin și să ai un naș patron.
- Garanție țigănească
Aceeași situație, cu alți eroi: banca a scos la mezat casa debitorului, câțiva amatori s-au dus să o vadă, și ce credeți că au găsit? O dărăpănătură cu livingul folosit ca grajd pentru cai, cu pirostrii în curte, cu locatari de culoare și vecini asemenea.
Evident, în condițiile astea nimeni nu a cumpărat, deși cauza („vânzare imobiliară“) a trenat pe rolul executorului vreo doi ani, prețul scăzând de la termen la termen până spre ridicol.
Aici răspunderea o avea cel ce a semnat din partea băncii fără să vadă – sau făcându-se că nu vede, știe el de ce – calitatea „imobilului“ ipotecat.
Aflați cu această ocazie – și nu vă mirați prea tare – că și băncile pot face afaceri proaste.
- Păcălitorul păcălit
Într-o situație similară, când banca a vrut să scoată la vânzare casa ipotecată, a descoperit cu oarece surpriză că operațiunea era deja efectuată de o bancă surată. Cu sau fără complicitatea cuiva de la organul financiar sau de la notariat, patronul-debitor reușise să ipotecheze casa de două ori.
Vezi concluzia de la afacerea proastă 11.
- «Prostu plătește»
Închiriere de spațiu comercial. Chiriașul – o societate privată – face reparații capitale la clădire și în contractul de închiriere, încheiat ulterior, strecoară o clauză prin care proprietarul se obligă să plătească aceste reparații. Proprietarul – o regie autonomă în curtea căreia formalismul birocratic face casă bună cu răspunderea colectivă, adică zero – semnează fără nici o verificare.
Să nu uit că în clauza strecurată erau și penalități de 0,5% pe zi în caz de întârziere a plății.
Trece mai bine de un an, proprietarul nici gând să plătească. Societatea chiriașă deschide acțiune la instanță pentru o sumă triplă, incluzând penalitățile.
Pusă în fața unei situații juridice atât de clare, instanța nu are a face alta decât să consfințească prin hotărâre ceea ce părțile au stipulat singure, una conștient, alta în somnul rațiunii: „Admite cererea… Obligă pârâta la…“.
Concluzia nu poate fi decât aceea pe care mi-o spunea adesea, cu referire la cazuri asemănătoare, domnul Stăncioi, fostul meu coleg de grupă, astăzi avocat la Târgu Cărbunești: „Prostu plătește“.
Stric finalul acestui număr 13 dacă mai explic unde este aici afacerea proastă.
Gheorghe MOROȘANU
(Întrebări, relații, comenzi P&J (carte PC, formulare, CD legislație de bază), la:
tel. 0747/258.553,
Email: nihilsinegeo@yahoo.com
Facebook: Geo Moroșanu)