700 de nemţeni amendaţi în SEATBELT

Acţiunea de prevenire şi control SEATBELT a Serviciului Rutier Neamţ s-a finalizat cu aplicarea a 1.604 amenzi în valoare de peste 260.000 lei. Campania, coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene TISPOL s-a derulat în perioada 9 – 15 martie şi a ţintit

impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție omologate de către conducătorii auto și pasagerii aflați în autovehicule pentru reducerea victimizării şi menținerea trendului descendent al numărului accidentelor rutiere mortale sau grave.

“În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 1.604 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 260.192 lei, dintre care 702 pentru nefolosirea centurii de siguranță ori  a dispozitivelor de retenție”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Alţi 27 de şoferi au fost amendaţi pentru folosirea telefonului mobil fără dispozitive hands-free, fiind constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Normele legale în vigoare prevăd că nefolosirea centurii de siguranţă de către conducătorii auto se sancţionează cu 2-3 puncte amendă (195 –292,5 lei) și 2 puncte penalizare, iar pentru pasageri este aceeași amendă. Conducătorul autovehiculului este sancţionat cu 4-5 puncte amendă (390 -487,5 lei) şi 3 puncte de penalizare în cazul neasigurării că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, precum și în situația nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Cristina IORDACHE